Doua versiuni contrare, sustinute de doua familii: Iovan si Iancu. Primii, proprietarii milionari ai casei pradate, sustin ca s-au aparat. Si invoca legea. Familia hotului omorat sustine ca a fost o executie. Si invoca dreptul la viata. Ambele se lupta pentru a inclina balanta dreptatii de partea sa.
Un hot a fost impuscat mortal in timp ce fugea din casa pradata. Proprietarii, oameni cu stare, sustin ca si-au aparat teritoriul si viata. La fel si multi alti romani. Familia hotului insa crede ca moartea rudei a fost de fapt o executie si acuza: Crima! O dilema care va fi solutionata de justitie. Adrian Iovan a comis o crima! Aceasta este varianta pe care o va sustine astazi, in fata anchetatorilor, aparatorul familiei lui Bogdan Iancu, hotul omorat in casa creatoarei de moda Romanita Iovan. Avocatul Mariana Stefan si-a convins clientii sa se constituie parte civila in dosar, dar nu au hotarat pana acum care va fi cuantumul despagubirilor cerute. "Avem timp pentru asta. Deocamdata vom incerca sa aducem acasa corpul neinsufletit si sa ne pregatim pentru cele crestinesti. De asemenea, vom participa la audierea domnului Iovan, in urma careia sper sa se clarifice multe aspecte", ne-a declarat aparatoarea. EXECUTIE. "Nici nu poate fi vorba despre legitima aparare. Intamplarea din dimineata zilei de 6 octombrie a fost o executie a unui hot speriat si ranit care nu mai avea cum sa reprezinte un pericol pentru nimeni. Atacul la care a raspuns cu arma domnul Iovan era inexistent. Bogdan fugea. Avea si piciorul rupt. Incerca sa scape, nu sa atace pe cineva. Nu poti sa urmaresti un om, sa-l alergi si sa tragi in el de la mai putin de un metru oricat de tulburat ai fi. Chiar primele declaratii ale familiei Iovan m-au convins de asta. Cei doi au spus in prima zi ca s-au trezit si au vazut «o chestie mica si neagra fugind». Nimeni nu neaga faptul ca acest tanar facea un lucru ilegal in acea casa. Dar pedeapsa pentru furt este inchisoarea de la 3 la 15 ani, nu pedeapsa cu moartea, care s-a abrogat de multi ani. El a platit totusi cu viata. Poate locul lui era in inchisoare, dar locul nimanui nu este in pamant la 27 de ani", ne-a declarat ieri avocatul. DREPTATE. Mariana Stefan nu are de gand sa lase ceva nepedepsit in cazul pe care l-a preluat. Ea va cere astazi anchetatorilor sa-l cerceteze pe Adrian Iovan si pentru infractiunea de uz de arma letala, pedepsita de lege cu inchisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, avocatul va solicita Inspectoratului General al Politiei Romane ca permisul de port-arma emis pe numele pilotului sa fie anulat. "O asemenea arma trebuia folosita numai impotriva vanatului sau pentru exercitii in poligon. Sub nici o forma in casa, pe strada sau impotriva oamenilor. A avea o arma nu inseamna ca o poti folosi dupa bunul tau plac. Domnul Iovan este puternic, echilibrat si instruit. Nu trebuia sa-si lase nervii sa-l conduca. Nu vreau sa-i distrug viata acestui om. Vreau sa se faca dreptate si ii doresc domnului Iovan sa aiba un avocat cat mai bun, pentru ca va avea nevoie", ne-a spus Mariana Stefan. SUSPICIUNI. Desi are incredere in obiectivitatea organelor de ancheta avocatul crede totusi ca specialistii s-au cam grabit cu cercetarea la fata locului. "Parca prea repede au inceput sa spele peretii si sa elibereze locul faptei. In astfel de cazuri exista pericolul pierderii unor probe importante. Nu stiu daca doamna procuror a incuviintat stergerea probelor", ne-a declarat Mariana Stefan. O alta nemultumire se leaga de modul in care familia a primit de la Politie vestea mortii lui Bogdan. "Observ ca traim intr-o lume in care cea mai grava maladie este indiferenta. Nu poti sa fii atat de cinic atunci cand anunti o femeie nevinovata ca fratele ei este mort. Dar cred ca nu le mai pasa de nimic", a incheiat avocatul.Citește pe Antena3.ro
LEGE
|
Codul penal scoate de sub raspunderea penala faptele comise in legitima aparare. Articolul 44 defineste aceasta stare, prin trei alineate:
"Este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc."
|
CATEVA NELAMURIRI
|
Care au fost ratiunile care l-au indemnat pe procurorul criminalist sa traga concluzia, la numai doua ore de la debutul cercetarilor, ca a fost legitima aparare?
De ce familia decedatului nu a fost chemata sa identifice cadavrul?
De ce o resedinta cu atatea facilitati in domeniul pazei a fost complet vulnerabila in noaptea incidentului?
Poate o arma de genul celei detinute de Adrian Iovan sa se descarce la o simpla lovire?
Bogdan Iancu are pe corp vreo urma de lovire sau semnalmente ale unei incaierari prealabile cu cel care l-a impuscat?
|
UZUL DE ARMA LETALA
|
Autorizat doar sa vaneze pasari si animale, Adrian Iovan a folosit pusca letala impotriva unui om, un hot venit la furat in casa familiei milionare. Legea 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor pedepseste acest lucru. Articolul 136 prevede ca "uzul de arma letala, fara drept, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la cinci ani". Fapta nu se pedepseste insa in doua cazuri exceptionale: legitima aparare si starea de necesitate. Se afla sotul Romanitei intr-una dintre aceste doua situatii? Familia Iovan spune ca da. Familia hotului spune ca nu. Ultimul cuvant il va avea insa justitia.
|
MESAJE ALE CITITORILOR
|
Luc Benson: "Nu vi se pare ciudat ca in mai toate cazurile in care apar armele de foc in domeniul penal, cei care le-au folosit declara ca arma s-a descarcat accidental? Pariez ca primul telefon, dupa chestia asta, l-a dat Iovan unui avocat, nefiind exclus ca anumite bijuterii sa fie aruncate prin buzunarele baiatului asa, la misto, ca sa dovedeasca furtul. Bineinteles ca e aiurea sa te trezesti cu cineva in casa, dar daca il vezi ca fuge sau e jos, lasa-l frate in viata, nu-l omori, ca exista Dumnezeu!".
Toto: "Omul s-a strecurat intr-o casa ca sa fure, i-au fost zburati creierii (sper ca intentionat, nu din accident), iar societatea merge inainte cu un gunoi mai putin. Si mai important insa este ca fapta sa serveasca drept un avertisment. Asa vad eu lucrurile de peste Ocean"
Ovidiu: "Ceva, ceva nu prea se potriveste in toata povestea asta. Un pilot, deci un om in deplinatatea sanatatii si fortei, obisnuit cu situatiile-limita, sa reactioneze ca un pensionar cu o pusca, care trage (accidental?) intr-un om cazut, fie el si hot, este cel putin ciudat. Sa te duci la o prezentare de moda, chiar si a ta, dupa mai putin de 24 de ore dupa ce ai omorat un om mi se pare de un cinism infiorator. Era hot, dar avea doar 27 de ani..."
Ramona: "Ce cauta tipul in casa omului? Cand vom invata sa fim responsabili pentru faptele noastre? Ce trebuia sa faca Iovan? Sa-i multumeasca de vizita neasteptata? Daca ati avea o arma si o tigaie la indemana, ce ati folosi? Hotia e o meserie riscanta! Asumati-va riscurile!".
PENTRU IOVAN
"Cine l-a pus pe tanarul acela sa mearga la furat? Sunt de parere ca inculpatul sa scape pe motiv de legitima aparare. Nu mi se pare normal ca cineva sa faca inchisoare, pentru ca si-a aparat casa de un rauvoitor" - Un roman PENTRU IANCU "Cred ca a fost crima cu premeditare. L-a urmarit ca sa-l omoare. Era mandru de el. Cu ochelari negri si pusca in mana se credea erou in fata camerelor tv. Hotii s-au inmultit si din cauza saraciei in care a ajuns populatia" - Judecatorul |