x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Drulă: Absorbție de 100% din fondurile de întreținere a infrastructurii rutiere

Drulă: Absorbție de 100% din fondurile de întreținere a infrastructurii rutiere

15 Iul 2021   •   10:40
Drulă: Absorbție de 100% din fondurile de întreținere a infrastructurii rutiere

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat că în primele șase luni ale anului absorbția fondurilor pentru întreținerea infrastructurii rutiere a fost de peste 100%.

Potrivit lui Cătălin Drulă, Compania de drumuri a folosit 60% din totalul fondurilor alocate pe anul 2021 pentru întreținerea infrastructurii rutiere, doar în primele 6 luni ale anului.

Astfel, din cele 617 milioane alocate de la bugetul de stat, CNAIR a utilizat din ianuarie până în iunie, inclusiv, 373 de milioane, în condițiile unui prim semestru din 2021 extrem de ploios, care a temperat ritmul asfaltărilor.

Ministrul Transporturilor a anunțat că va cere suplimentarea de la buget a fondurilor, pentru că reparațiile vor continua într-un ritm accelerat anul acesta.

„O parte importantă din lucrările de întreținere o constituie covoarele asfaltice. Așadar, CNAIR a folosit 178 de milioane de lei în acest scop, adică 107% din fondurile alocate în prima jumătate a lui 2021 pentru această categorie. Mai bine de 520 de km de drumuri au fost deja asfaltați, din totalul de peste o mie prevăzuți pentru anul acesta. Întreținerea infrastructurii rutiere este la fel de importantă precum construirea de noi drumuri și autostrăzi. Dacă nu păstrăm în stare bună ce avem, va trebui să plătim asta cu vârf și îndesat pe viitor. Pe scurt, ideea e simplă: întreținem acum ca să nu reabilităm la anul”, a scris Drulă pe Facebook.

Acesta susține că, deși în 2021 sunt cu 10% mai mulți bani față de anul trecut alocați pentru întreținerea drumurilor, necesarul pentru repararea celor peste 9.000 de km cu durata de viață depășită ar fi de 12 miliarde de lei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Cătălin Drulă