x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Duşa: SUA acordă în continuare sprijin României pentru realizarea programului de înzestrare cu avioane multirol

Duşa: SUA acordă în continuare sprijin României pentru realizarea programului de înzestrare cu avioane multirol

19 Oct 2013   •   21:41

SUA acordă în continuare sprijinul necesar României pentru realizarea programului de înzestrare cu avioane multirol astfel încât până la sfârşitul anului 2017, escadrila formată din 12 avioane de tip F-16, care vor fi achiziţionate de la portughezi, să fie operaţională.

"Am discutat (n. r - cu omologul american Charles Hagel) şi despre crearea capabilităţilor de înzestrare a Forţelor Aeriene cu avioane multirol, cooperarea pe care o avem pe acest domeniu, ce sprijin trebuie să ne acorde SUA în realizarea acestor capabilităţi şi domnul Hagel s-a arătat foarte deschis ca în continuare sprijinul pe care îl acordă României să fie unul deosebit. Programul privind realizarea capabilităţii multirol a început deja, în prima etapă cu partea portugheză şi pe parcursul celor trei ani, până în 2017, vom avea de realizat mai multe etape astfel încât, în 2017, escadrila să fie operaţională. Acordul privind crearea acestei capabilităţi este realizat între cele trei guverne: cel al României, Portugaliei şi Statelor Unite ale Americii", a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

Mircea Duşa a efectuat, joi şi vineri, o vizită oficială în SUA unde a discutat cu omologul american Charles Hagel, dar şi cu alţi oficiali americani. "Sunt de două zile la Washington, în vizită la instituţiile care gestionează domeniul militar. Sunt mândru şi am satisfacţia că la Washington se vorbeşte foarte frumos la adresa României, a românilor şi mai ales a Armatei Române. Parteneriatul România-SUA este unul deosebit şi aprecierile pe care le fac, la adresa României, înalţii demnitari ai SUA sunt deosebite. Am fost mândru să văd pe toate clădirile instituţiilor unde am avut întâlniri tricolorul românesc fluturând", a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, ministrul Apărării, Mircea Duşa.

×
Subiecte în articol: avioane f16