x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Duţă îl dă în judecată pe Ponta pentru calomnie: "Din păcate, minciuna, prostia şi incompetenţa nu sunt incriminate de Codul penal"

Duţă îl dă în judecată pe Ponta pentru calomnie: "Din păcate, minciuna, prostia şi incompetenţa nu sunt incriminate de Codul penal"

16 Iul 2013   •   15:58
Duţă îl dă în judecată pe Ponta pentru calomnie: "Din păcate, minciuna, prostia şi incompetenţa nu sunt incriminate de Codul penal"
Sursa foto: Intact Images

Fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a decis să îl dea în judecată pe premierul Victor Ponta pentru calomnie, arătând că îi va cere acestuia despăgubiri şi va depune acţiunea în cel mult două zile.

"În privinţa premierului Victor Viorel Ponta, m-am hotărât să-l dau în judecată pentru calomnie. Din păcate, minciuna, prostia şi incompetenţa nu sunt incriminate de Codul penal. Practic, prin declaraţiile preşedintelui CNAS de azi, se adevereşte că proiectul antifraudă a fost blocat de Victor Ponta prin finul său, fostul preşedinte CNAS", a precizat Lucian Duţă, într-o conferinţă de presă. El a spus că se va consulta cu avocaţii pentru a vedea ce îi va cere premierului, dar că sigur îi va solicita despăgubiri.

"O să mă consult şi cu avocaţii mei şi o să vedem ce putem să-i cerem. Nu m-am hotărât ce o să-i cer, dar o să-i cer despăgubiri", a spus Duţă, adăugând că în maximum două zile avocaţii săi vor redacta plângerea care va fi depusă.

"Îi cer premierului Victor Viorel Ponta să înceteze imediat cu presiunile inadmisibile asupra justiţiei, să înceteze imediat cu comenzile politice asupra DNA, care sunt demne de un procuror stalinist", a mai spus Duţă, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă a fost chemat la DNA în urma sesizării acestei instituţii de către Corpul de Control al primului ministru, Lucian Duţă a spus că raportul Corpului de Control al primului ministru a fost gata pe 18 iunie, exact când finul premierului, fostul preşedinte al CNAS, şi-a dat demisia şi că acest raport nu a fost dat atunci publicităţii pentru că a trebuit să acopere condamnarea ministrului Fenechiu.

"Acest raport al Corpului de control al primului ministru a fost gata pe 18 iunie, exact când finul dânsului şi-a dat demisia. De ce nu l-a făcut atunci public? Pentru că a trebuit să acopere condamnarea ministrului Fenechiu. Atunci a aruncat această perdea de fum. Nu este un raport de control actual, a fost ţinut la sertar", a mai spus Duţă.

Guvernul a anunţat, duminică, că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie pentru nereguli în atribuirea contractului pentru cardul naţional de sănătate, cu efecte în neimplementarea proiectului şi determinarea unei pagube de peste 1,2 milioane euro, comise de fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă. Neregulile au fost sesizate de către inspectorii Corpului de Control al prim-ministrului, într-un raport redactat în urmă cu aproape o lună.

Controlul a fost efectuat la Ministerul Sănătăţii, CNAS şi Imprimeria Naţională privind respectarea cadrului organizatoric şi funcţional pentru introducerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. În perioada supusă controlului, funcţia de preşedinte CNAS a fost ocupată de Lucian Duţă (10 decembrie 2009-8 mai 2012), Dorin Ionescu interimar (director general, 9-24 mai 2012) şi Doru Bădescu (25 mai 2012-13 iunie 2013).


×
Subiecte în articol: lucian duta calomnie ponta