x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator EDIŢIE DE COLECŢIE, LUNI, 23 MARTIE / Vorba lui Tudor Gheorghe

EDIŢIE DE COLECŢIE, LUNI, 23 MARTIE / Vorba lui Tudor Gheorghe

17 Mar 2009   •   00:00
EDIŢIE DE COLECŢIE, LUNI, 23 MARTIE / Vorba lui Tudor Gheorghe

A venit primăvara, cel puţin teoretic. Cam târziu, dar a venit. Pe la jumătatea lui martie era încă iarnă, nu înverzise nimic. Adică era un fel de “antiprimăvară”, vorba cântecului:



“Atâta iarnă e în noi/ Că martie se poate duce/ Cu toţi cocorii înapoi”. Ei, bine, ca să exorcizăm iarna, că i-a trecut vremea, ne-am gândit să apelăm la “părintele” Tudor Gheorghe să facă nişte “molifte”. Cam într-acolo bate intenţia Jurnalului Naţional de a mai scoate o Ediţie de Colecţie cu maestrul din Podari.

Aşadar, după ce ne explică el cum stă treaba cu “Antiprimăvara” lui Adrian Păunescu, vine tot el şi-i dă lovitura de graţie cu “Primăvara mea”: “Uite-o, vine-ncet pe vale/ Calcă parcă atinge stele/ Râde, cred că i se pare/ Că e prinsă-n joc de iele/ Nu e fată, nici femeie/ Deşi plete lungi i-atârnă/ Ca un snop de curcubee/ Peste umerii de zână// Primăvară, primăvară/ Râs al bucuriilor noi/ Stai un pic la noi în ţară/ Măcar pân-o să răsară/ Cel trifoi cu patru foi/ Poate l-om găsi vreodată/ Să ne stea norocu-n poartă/ Primăvară, primăvară// Tace, răsucind pe-un deget/ Fraged fir de iarbă mare/ Ochii verzi, trupul suleget/ Mersul, dulce legănare/ Mâna mică duce-n soare/ Rupe-o rază şi-o înfige/ Lâng-un bobocel de floare/ Care tremură şi plânge// Primăvară, primăvară/ Râs al bucuriilor noi/ Stai un pic la noi în ţară...”. Mai multe despre primăvara lui Tudor Gheorghe, în Ediţia de Colecţie cu CD de luni, 23 martie.

EdiŢii de ColecŢie, martie 2009 Jurnalul Naţional vă aduce noi surprize plăcute. Ediţii de Colecţie însoţite de CD sau de DVD. În fiecare luni, în Ediţiile de Colecţie veţi descoperi poveşti de viaţă, frânturi de trecut, istorisiri din prezent despre oameni remarcabili.

Ediţia de Colecţie de la 23 martie, însoţită de un album excepţional cu cântece de primăvară, va fi dedicată maestrului Tudor Gheorghe, un nume care nu are nevoie de nici o prezentare.  

Totodată, luni, 30 martie, Ediţia de Colecţie va fi cu şi despre îndrăgitul Ştefan Bănică Jr. CD-ul care o însoţeşte va cuprinde cele mai frumoase piese din repertoriul artistului.

×
Subiecte în articol: observator martie colectie primavara