Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se numea Marin Teodorescu în acte, dar renumele de Zavaidoc s-a dus în toată ţara şi dincolo de graniţele ei.
A prins drag de lăutărie de mic, purtat sub şubă de tatăl său, vestitul viorist şi ţambalist Tănase din Piteşti.
Dar nici scripca, nici ţambalul nu l-au atras. Se furişa după uşă cu chitara, unde cânta de mama focului cântece auzite pe la nunţi, trăgâd un chiot strident la finalul fiecărei strofe. Anii au trecut, iar Marinică s-a înrolat în primul război mondial. Vocea sa ieşită din comun i-a intrat în inimă generalului Moşoiu, care pe loc i-a zis "Zavaidoc". Şi aşa i-a rămas numele. Cântecele sale au încântat şi Parisul şi au alinat durerea soldaţilor răniţi în război. Zavaidoc le ridica moralul celor aflaţi în tranşee alături de Elena Zamora, Maria Ventura, taraful lui Fănică Luca, sub conducerea renumitului muzician George Enescu.
Ar fi putut ajunge solist de operă, dar, cum toate restaurantele renumite ale Piteştiului şi mai apoi ale Bucureştiului "se băteau" să-l aibă în program, a ales banii. Rupea gura târgului cu taraful său de familie. Cânta fără microfon de zbârnâiau geamurile. Ediţia de Colecţie a Jurnalului Naţional de luni, 12 ianuarie, este dedicată "năbădăiosului" Zavaidoc şi este însoţită de un CD cu nepreţuitele sale cântece.
