x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Educaţie la Casa Studenţilor

Educaţie la Casa Studenţilor

de Diana Scarlat    |    02 Feb 2010   •   00:00

Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, două workshop-uri, în parteneriat cu JEF Europe, organizaţie europeană pentru tineri. Intrarea este liberă, vineri şi sâmbătă.



Studenţii sunt aşteptaţi la CCSB vineri, 5 februarie, între orele 10:00-15:00, la workshop-ul "Managementul proiectelor", şi sâmbătă dimineaţă, între orele 10:00-13:00, la workshopul "Jurnalismul de tineret şi noile tehnologii web". Workshopurile vor avea loc în cadrul proiectului Europe@myDesk. Înscrierile se pot face la adresa iohanna.gonzalez@ jef.eu.

PUTEREA TINERILOR EUROPENI. JEF Europe este o organizaţie voluntară, independentă, neguvernamentală şi nonprofit. Scopul asociaţiei este promovarea unei societăţi mai libere şi mai juste, crearea unei Europe descentralizate, în care fiecare individ să poată avea dreptul să participe, prin intermediul instituţiilor democratice, la adoptarea deciziilor care privesc direct sau indirect fiecare persoană. Membrii organizaţiei participă la evenimente naţionale şi internaţionale precum seminarii, conferinţe, simpozioane şi proiecte, organizează activităţi de lobbying şi campanii sau participă la evenimente de acest gen, organizate de asociaţiile partenere, pentru a promova ideea unei Uniuni Europene federale şi diversificate.

×
Subiecte în articol: observator