Magistraţii Tribunalului Timiş au acceptat propunerea procurorilor DNA de a emite mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru şeful Poliţiei Timiş, Muntean Sorin, şi subalterni ai săi, în dosarul 'IPJ'.
În sarcina lor s-au reţinut mai multe infracţiuni, după cum urmează: Sorin Muntean şi adjunctul Florin Bolboş (cu atribuţii pe linia de muncă 'rutieră') sunt acuzaţi de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Marcel Crăciunescu (şeful Poliţiei Rutiere Timiş) este acuzat de săvârşirea a patru infracţiuni de luare de mită, primarul Recaşului, Teodor Pavel, e acuzat de instigare la uzurparea funcţiei, instigare la hărţuire şi instigare la abuz în serviciu, Marian Temu (şeful Poliţiei Recaş) este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Adrian Berzescu (şeful Poliţiei Locale Recaş, funcţionar public aflat în subordinea primarului oraşului Recaş) este acuzat de uzurparea funcţiei şi hărţuire.
Cu toţii au contestat imediat hotărârea Tribunalului, iar recursurile se vor judeca vineri la Curtea de Apel Timişoara.
Alţi doi ofiţeri de la Poliţia Rutieră Timiş, respectiv Bledea Cosmin şi Gîrbaci Vasilică (acuzaţi de dare de mită pentru a fi avansaţi în funcţii), se vor afla sub control judiciar pentru 60 de zile, la fel ca omul de afaceri Eugen Milutinovici.