Secretarul executiv al PDL, Elena Udrea, despre care se poate spun că a început campania de ceva vreme, a mai avut duminică o ieşire electorală. Ea s-a întâlnit cu cei care scriu pe blogul său, cerându-le tuturor celor care îi accesează pagina de internet să îi propună un slogan de campanie, dar şi temele politice sau acţiunile electorale pe care ar trebui să le abordeze.
La întâlnirea cu secretarul executiv al PDL au venit aproximativ 15 bloggeri, printre ei elevi de liceu emoţionaţi sau studente preocupate de politică, dar si un profesor. Acestea în condiţiile în care fiecare postare a sa are sute de răspunsuri, uneori mii.
Udrea le-a vorbit bloggerilor despre profilul votantului ei din Drumul Taberei. Astfel, potrivit cercetărilor aplicate în colegiul său din Drumul Taberei, alegătorii săi sunt "femei cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani cu studii medii şi superioare". Udrea a mărturisit că din analiza cercetărilor reiese că votantele sale citesc ziare şi reviste de scandal, precum "ŤCancanť şi ŤStarť".
Din aceleaşi studii reiese şi faptul că alegătoarele sale o asociază cu mărci precum Chanel şi Mercedes. "Ce să facem, ăştia sunt alegătorii din Drumul Taberei, ei nu citesc ziare serioase", a arătat Udrea, sugerând că alegătorul său din sectorul 6 e amator de senzaţional, scrie Cotidianul. Udrea a explicat că prezenţa sa în ipostaze controversate, de genul mopul şi croşetatul, vine ca urmare a cercetărilor sociologice făcute pentru ea.
Câştigătorul concursului de găsire a unui slogan nu este cert ce recompensă va primi, dar are promisiunea candidatului PD-L că va fi "una substanţială".
www.antena3.ro
Citește pe Antena3.ro