Elena Udrea a transmis azi un nou mesaj pe Facebook, prin intermediul echipei sale de comunicare. Udrea a ţinut să precizeze că nu există nicio legătură între dosarul în care este arestată și fostul președinte Traian Băsescu.
"Ca să le fie clar tuturor: nu există nicio legătură între dosarul în care este arestată Elena Udrea şi Preşedintele Traian Băsescu. Construirea unei relaţii cauzale reprezintă o mârşăvie. Udrea apreciază încrederea pe care fostul şef al statului o are cu privire la faptul că va reuşi să îşi dovedească nevinovăţia.
În altă ordine de idei, ieri, a fost adusă o nouă colegă de celulă pentru Elena Udrea: o mamă acuzată că ar fi primit o indemnizaţie de 3.000 de lei în baza unor documente false. Femeia a fost trecută prin toate umilinţele de rigoare când ajungi în arest, una dintre acestea fiind „plimbarea cu cătuşe la mâini”. Întrebând de ce este nevoie de cătuşe, răspunsul a venit sec: „pentru că Elena Udrea a fost scoasă din maşină fără cătuşe şi a ieşit un scandal public uriaş”. Practic, poliţiştii sunt speriaţi şi forţaţi să continue „spectacolul cătuşelor” pentru că, la rândul lor, şefii lor acţionează de spaima presei şi a opiniei publice.
De bună seamă, doamna care a fost adusă în camera Elenei Udrea privea hipnotizată în urmă cu câteva zile la acest spectacol uriaş regizat în numele luptei anti-corupţie. Numai că, văzând pe pielea sa cum există victime colaterale şi ce abuzuri se comit, lucrurile se schimbă fundamental. Oricine şi oricând poate să cadă victima acestui show mediatic de proporţii care se doreşte a fi întreţinut cu orice preţ.
Întrebăm: poate să explice cineva de ce o femeie care a obţinut o indemnizaţie de 3.000 de lei pentru creşterea copilului trebuie să fie reţinută şi/sau arestată? Unde este pericolul social? Ce fac în acest moment copiii acestor femei?", a mai scris echipa de comunicare a fostului ministru.