x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ellie White, lovită de moda accidentelor la schi

Ellie White, lovită de moda accidentelor la schi

de Sorin Anghel    |    12 Ian 2012   •   10:18
Ellie White, lovită de moda accidentelor la schi

Dupa ce a declarat ca artista a fost izbita de un copac si are dureri de cap, impresarul s-a razgandit si spune ca Elena Baltagan doar a alunecat si acuza dureri la genunchi. Celelalte vedete care mai vor sa se "accidenteze', sunt rugate sa o faca intr-o statiune unde se schiaza sau macar sa-si rupa mana prin Alpi, asa cum a facut Anna Lesko.

Accidentele la schi au devenit o moda printre vedetele autohtone. Nu da bine sa treaca iarna fara sa apari prin presa ca te-ai lovit cu creierii capului de copacii de pe marginea partiei sau ca un turist neatent s-a izbit de tine atat de tare incat te-a invartit in aer ca pe o clatita. Daca nu faci treburile astea nu existi pe piata. Degeaba primesti discul de platina sau castigi un Grammy daca nu te-ai accidentat la schi.

Ultima vedeta care a intrat in clubul select al celor care se accidenteaza este Elena Baltagan, cunoscuta acum pe piata sub numele de Ellie White. Potrivit impresarului sau, Doru Tinca, artista s-ar fi accidentat marti la Vatra Dornei. "Ellie schiaza destul de bine, insa un turist a acrosat-o si a cazut, lovindu-se de un copac. A stat cateva minute jos, timp in care am verificat daca are ceva rupt, pentru ca impactul a fost destul de puternic. Cel mai tare o durea capul si piciorul in zona genunchiului. Mai departe, urmeaza sa facem investigatii mai amanuntite, mai ales ca a inceput sa acuze dureri severe de cap', a fost declaratia managerului.

Televiziunile au inceput sa zbarnaie. Antena 1 a prezentat stirea ca si cum viata femeii ar fi acum pe muchie de cutit, iar Pro TV a facut chiar un "live' de la Brasov, unde artista "tocmai a fost mutata de la Tg. Mures, la o clinica privata de sub Tampa'. Mai lipsea doar ca Realitatea TV sa transmita din elicopter. Ne cerem scuze colegilor din celelalte televiziuni care au difuzat stirea fara ca noi sa-i vedem.

Toata tara s-a cutremurat la auzul vestii, mai putin Vatra Dornei, acolo unde s-ar fi petrecut accidentul. Statiunea suceveana duce lipsa de zapada in acest moment, astfel ca se poate schia doar pe partia deservita de baby-ski, unde nu exista copaci. In plus, saptamana aceasta, Serviciul Public Salvamont, SMURD sau Ambulanta nu au fost solicitate deloc pentru a acorda primul ajutor pe partiile din Vatra Dornei. Rugati sa dea explicatii, oamenii din staful artistei au inceput sa se intreaca in explicatii caraghioase.

Oamenii din agentia de PR sustin ca Ellie White a fost vazuta de catre un medic din Vatra Dornei, insa n-au putut preciza numele acestuia. In plus, incidentul s-ar fi petrecut undeva langa statiune, in vreme ce Doru Tinca s-a blocat in momentul in care i s-a spus ca la Vatra Dornei, pe singura partie pe care s-ar fi putut accidenta cineva, nu exista copaci. A incercat sa dreaga busuiocul: "Ellie a alunecat si o doare genunchiul. Nu s-a lovit de nici un copac. Nu are dureri la cap, ci la genunchi'. Pe pagina sa oficiala de Facebook, artista a scris in seara zilei in care ar fi avut loc accidentul de schi: "Hello tuturor, cred ca ati auzit stirile de astazi. Ma simt putin mai bine, insa ma doare foarte tare capul, spatele si a inceput sa ma deranjeze genunchiul. Maine o sa aflu mai multe dupa ce fac analizele... Multumesc pentru mesaje si pentru ca sunteti alaturi de mine. Va pup!'

Desi este o fata care atrage intotdeauna priviri, Elena Baltagan nu a fost vazuta de nimeni in aceasta saptamana pe partiile de la Vatra Dornei. Artista a avut un concert tocmai intre Craciun si Revelion in statiunea suceveana, acolo unde a ajuns cu mare intarziere de cauza faptului ca a gresit drumul. Instructorii de schi sustin ca a doua zi dupa concert, artista a fost la partia Parc, a inchiriat o pereche de schiuri de la Liviu Cepoi, a schiat 100 de metri, dupa care a restituit imediat echipamentul. Fostul sportiv nu a putut fi contactat pentru a confirma acest lucru.

www.jurnalul.ro vine in ajutorul vedetelor care vor sa se "accidenteze' la schi. Inainte de a hotari locul faptei, vizitati sectiunea webcam. Acolo gasiti imagini live din statiunile unde se poate schia. Data viitoare, macar alegeti un loc cu zapada. Sau macar procedati ca Anna Lesko, care si-a rupt mana tocmai in Alpii Francezi.

Pe Facebook, locuitorii din Vatra Dornei s-au intrecut in glume la adresa artistei. Adrian Florin spune: "Unde a schiat zapacita asta? Pe partii nici nu exista zapada... De copaci, ce sa zic? Are ea ceva crengi la cap...', in vreme ce Petre Ariciuc, seful salvamontistilor, are un mic regret: "La noi este un singur regret: toti salvamontistii ar fi dorit sa-i acorde primul ajutor. CE RATARE...'

×