Rezultatele la evaluarea naţională vor fi afişate sâmbătă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Tot sâmbătă vor putea fi depuse contestaţiile, rezolvarea acestora urmând a se face între 30 iunie şi 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 3 iulie.
Ministerul Educaţiei Naţionale a decis prelungirea intervalului orar alocat pentru depunerea de contestaţii la evaluarea naţională pentru clasa a VIII-a, din ziua de sâmbătă, cu două ore faţă de calendarul iniţial. Potrivit MEN, contestaţiile se pot depune între orele 16,00 - 22,00.
Notele obţinute la evaluarea naţională vor conta la admiterea în liceu.
Pe 16 iulie va avea loc prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor, iar afişarea rezultatelor va fi făcută pe 17 iulie. între 17 şi 26 iulie se vor depune dosarele de înscriere la liceele unde elevii au fost repartizaţi.