Eternitatea din Muzeul Satului

Ieri, Muzeul Satului a săr­bă­torit 70 de ani de la inaugurare. Muzica populară, ca­se­le rurale şi exponatele meş­terilor populari au bucurat sute de vizitatori ai Mu­ze­ului încă de dimineaţă.

Aşezat pe malul la­cului He­răs­trău, despre Mu­zeul Satului din Ca­pitală, cu ca­se­le sale răsfirate, unele mici, altele mai mari, adevărate monumente ale culturii populare româneşti, se poate spune că îşi ridică existenţa într-o zonă de “luminiş”, un loc încercuit de copaci şi de flori, unde cerul transpiră de atîta lumină, iar lemnul şi lutul în care ţăranii şi-au săpat propria existenţă se ridică voioase în orizont. Verdele pur, de primărară, veselia de pe chipul celor care erau gata oricînd să-ţi spună povestea casei pe care o supravegheau sau exuberanţa muzicii populare îţi confe­reau o linişte sufletească pe care, poate, numai cultura populară este în stare să o aducă. Rezultatul a fost o transpunere cu toată fiinţa într-un spaţiu atemporal. Casele se ridicau semeţe printre copaci, cu acoperişurile lor abrupte, iar aleile ondulate purtau paşii a sute de oameni, părinţi veniţi cu copiii, bunici cu nepoţi, iar zeci de aparate de fotografiat scrutau eternitatea, despre care Lucian Blaga şi alţii vorbeau cu atîta admiraţie.

TRADIŢII. Pridvoarele caselor, cu largile lor deschideri, te invitau către acel spaţiu interior, mic, dar cu elemente dintre cele mai utile, cu simţul proporţiei, te făceau să pătrunzi cu smerenie în interior. Paturile, rogojinile, mesele şi vasele de lut, aşezate pe pereţii din paiantă sau lemn, spuneau parcă istorii despre oamenii care mergeau la cosit, la horă, oameni care trăiau cu obiceiurile lor, bine articulate, cu maximă naturaleţe, cu viaţa lor aşezată în mijlocul naturii. Elementele artistice, de la vase pictate pînă la obiecte uzuale, specifice fiecărei zone, conlucrau în favoarea unei atmosfere care te cuprindea cu totul.

SPECTACOLE. Printre evenimentele care i-au bucurat pe vizitatori se numără spectacole sus­ţi­nu­te de Grupul vocal băr­bă­tesc “Do­ruri muscelene”, grupul “Te­­leor­manul”, condus de Florin Va­­si­li­că, Ansamblul “Cununa Car­pa­ţi­lor”, recitalul lui Grigore Le­şe şi cele ale multor alţi interpreţi pre­zenţi. “Ceea ce face ca acest mu­­zeu să fie foarte important este colecţia de elemente tradiţionale din toate zonele ţării. Străinii care vizitează doar o singură dată mu­ze­ul îşi pot face o imagine de an­samblu asupra culturii populare româneşti în numai două ore, apoi pot să vadă cum aceleaşi materiale, cum ar fi lemnul sau lutul, sînt folosite în nenumărate feluri”, ne-a spus Ana Bîrcă, director pentru Patrimoniu al Muzeului Na­ţi­o­nal al Satului “Dimitrie Gusti”.