Europarlamentarii maghiari au atacat, miercuri seara, in discursurile rostite in Parlamentul European, primele masuri luate de Cabinetul Victor Ponta instalat la Bucuresti, relateaza agentia de presa MTI, preluata de site-urile de stiri din Ungaria.
Astfel, europarlamentarul Kinga Gál (FIDESZ, partidul la putere in Ungaria) a apreciat drept inacceptabil ca prima masura a noului Guvern socialist-liberal al Romaniei sa fie retragerea unui drept acordat anterior minoritatilor nationale, cu referire la linia in limba maghiara a UMF Targu Mures.
Kinga Gál considera drept scandalos faptul ca noul Executiv de la Bucuresti a abrogat actul normativ care prevedea infiintarea unei facultati cu predare in limba maghiara la UMF Targu Mures, un drept pe care cei 1,5 milioane de maghiari din Romania il solicita de mai multi ani si care in sfarsit le fusese asigurat in mod legal. Totodata, Kinga Gal a afirmat ca este de neconceput ca pentru prima oara de la schimbarea de regim, in programul Guvernului Romaniei sa nu se pomeneasca nimic despre minoritatile nationale si ca un lider liberal al acestui Guvern a declarat ca drepturile minoritatilor sunt privilegii exagerate.
King Gal s-a adresat liderilor grupurilor parlamentare socialist si liberal din cadrul Parlamentului European, "care militeaza pentru aceste drepturi, de multe ori din cauza unor presupuse incalcari ale unor drepturi', ce vor face acum, cand este vorba despre "incalcari reale ale drepturilor minoritatilor'.
La randul sau, europarlamentarul Csaba Sogor, din UDMR, a atras atentia ca formarea unui nou Guvern la Bucuresti este rezultatul adoptarii unei motiuni de cenzura, a carei principala tema a fost infiintarea liniei maghiare in cadrul UMF Targu Mures. Csaba Sógor a afirmat ca noul Guvern al Romaniei "nu este dispus nici macar sa recunoasca existenta" comunitatii maghiare care numara 1,5 milioane de suflete. (deak.istvan@jurnalul.ro)