x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Exclusiv / Amantul Elodiei vrea să plece din SPP

Exclusiv / Amantul Elodiei vrea să plece din SPP

de Razvan Belciuganu    |    07 Iul 2008   •   00:00
Exclusiv / Amantul Elodiei vrea să plece din SPP

INTENŢIE ● Ilie Cristian ia în calcul să părăsească ţara pentru protejarea căsniciei sale
Subofiţerul Ilie Cristian, bărbatul cu care avocata Elodia Ghinescu s-a întîlnit la Dubai înainte cu cîteva zile de dispariţie, a cerut trecerea în rezervă din Serviciul de Protecţie şi Pază. Abia întors din misiune în Afganistan, Ilie Cristian se gîndeşte chiar să părăsească ţara. Astfel, subofiţerul vrea să înceapă o viaţă nouă alături de familia sa şi să spele onoarea SPP, amestecat, prin numele său, în Cazul "Elodia".



INTENŢIE ● Ilie Cristian ia în calcul să părăsească ţara pentru protejarea căsniciei sale
Subofiţerul Ilie Cristian, bărbatul cu care avocata Elodia Ghinescu s-a întîlnit la Dubai înainte cu cîteva zile de dispariţie, a cerut trecerea în rezervă din Serviciul de Protecţie şi Pază. Abia întors din misiune în Afganistan, Ilie Cristian se gîndeşte chiar să părăsească ţara. Astfel, subofiţerul vrea să înceapă o viaţă nouă alături de familia sa şi să spele onoarea SPP, amestecat, prin numele său, în Cazul "Elodia".

  • Jurnalul Naţional: Cum aţi aflat de dispariţia Elodiei?
Ilie Cristian: Am plecat din Dubai într-o sîmbătă, cred că 25 august, iar Elodia a plecat la o zi după mine. Am mai vorbit la telefon şi ne-am mai trimis şi mail-uri, vreo trei zile, după care n-am mai primit nici un răspuns. Am încercat să o caut, am sunat-o, i-am trimis mail-uri, după un timp mi-am dat seama că s-a întîmplat ceva. Apoi am văzut în mass-media că se vorbea despre dispariţia ei.

  • Ce s-a întîmplat în Dubai, v-aţi certat?
Nu doresc să discut despre viaţa mea personală. Amploarea acestui caz mi-a adus numai deservicii, mie, familiei, serviciului meu – SPP, onoarei mele de militar. Încerc, pe cît posibil, să protejez persoanele apropiate, familia, prietenii, să-i ţin departe de acest scandal, fiindcă este un scandal. Despre acele zile petrecute împreună în Dubai, admit că între noi au fost nişte tensiuni.

  • De ce natură? I-aţi spus că doriţi să puneţi capăt relaţiei?
Nu, nu i-am spus aşa ceva, nu s-au pronunţat astfel de cuvinte, dar am avut nişte discuţii contradictorii.

"Dispariţia, scandalul m-au măcinat"

  • Dar v-aţi gîndit vreodată, pînă atunci, să încheiaţi relaţia pe care o aveaţi cu ea?
M-am gîndit în cîteva rînduri asupra acestui lucru, motivul fiind teama de a nu se descoperi relaţia noastră, dar nu i-am spus niciodată.

  • Dar ea v-a lăsat de înţeles că ar dori o întrerupere a relaţiei?
Nu, nu am simţit acest lucru şi nici nu mi l-a spus.  

  • Părea preocupată de ceva anume în Dubai? V-a spus că ar fi fost ameninţată?
Era preocupată profesional, dar în limitele normale, în sensul că şi la Dubai a fost sunată de nişte clienţi şi, din cîte am înţeles, erau numai motive de apreciere. Nu mi-a povestit nimic că ar fi fost ameninţată.

  • Dar că ar fi fost bătută sau tratată cu violenţă de soţul ei, Cristian Cioacă?
Nici despre acest lucru nu mi-a relatat absolut nimic. De altfel, nu vorbeam între noi despre familiile pe care le aveam.

  • Credeţi că dacă ar fi fost pusă în pericol, Elodia ar fi apelat la ajutorul dvs.? V-ar fi spus ceva?
Eu cred că mi-ar fi povestit.

  • Aveţi o anumită experienţă şi de viaţă, dar şi profesională. V-a lăsat impresia că ar lucra pentru anumite servicii secrete?
Nu am nici cel mai mic indiciu care ar presupune o legătură a ei cu un astfel de serviciu.

  • Era Elodia o femeie bogată, vă făcea cadouri scumpe?
Nu-mi făcea cadouri scumpe. Era o femeie care cîştiga peste medie, ca avocat.

  • Dar v-a lăsat senzaţia că ar dispune de sume foarte mari de bani, că ar avea fonduri secrete?
Nu ştiu să fi avut astfel de fonduri, dacă vă referiţi la sume de ordinul zecilor şi sutelor de mii de euro.

  • V-a afectat dispariţia Elodiei?
Toate la un loc, dispariţia, scandalul din ţară, m-au măcinat. Mai ales perspectiva de a mi se desfiinţa căsnicia. Cred că presa nu a încercat altceva decît creşterea tirajului. Publicarea e-mail-urilor personale, inclusiv în Jurnalul Naţional, timp de trei luni, mi-a adus numai deservicii. Cred că acest caz are amploarea aceasta fiindcă a adunat în el o serie de ingrediente senzaţionaliste: relaţii extraconjugale, sex, Afganistan, droguri, servicii secrete. Astfel că am ajuns şi eu să fiu părtaş al acestui scandal. Or, eu n-am avut nici un amestec în această dispariţie şi nici nu am ştiinţă despre ce s-a întîmplat. Cînd s-a întîmplat eram foarte departe, nici măcar în Dubai n-am fost ultima persoană care a văzut-o.

"Am sunat la Poliţie"

  • Aţi luat legătura, din Afganistan, cu autorităţile?
La un moment dat, cînd acest caz a devenit atît de cunoscut, am luat legătura cu Poliţia din Braşov şi le-am povestit tot ceea ce ştiam. De asemenea, în aceste zile am spus tot ce am avut de spus pentru aflarea adevărului procurorilor de la Parchetul General.

  • Ce s-a întîmplat cu căsnicia dvs., cu viaţa dvs.?
În ceea ce priveşte căsnicia, am trecut peste acest scandal. Acum mi-am propus să încep, profesional, altceva, nu intru în detalii. Pentru aceasta am decis să plec din SPP. Dar mai părăsesc serviciul şi pentru că nu mai vreau ca SPP-ul să fie amestecat, prin faptul că lucrez aici, în acest caz.

  • Doriţi să părăsiţi ţara?
Iau în considerare să plec din ţară, mai ales că am nişte oportunităţi profesionale. Meseria mea este la mare preţ într-o anumită parte a lumii.

×
Subiecte în articol: observator dubai