EXCLUSIV: Au coeficientul de inteligenţă peste 120, însă sunt săraci de nu pot să meargă la şcoală

Un profesor strânge bani de la firme şi oameni cu stare şi le îndeplineşte visele. „Mă bucur de lucrurile mărunte şi mă mulţumesc cu cât am”. De 15 ani, profesorul de matematică Victor Geangalău, prin Asociaţia pe care o conduce, „Pro ruralis”, are grijă ca astfel de capacităţi să nu se piardă. Dascălul strânge burse de la firme şi oameni cu stare pe care le dăruieşte copiilor inteligenţi de la ţară. Recunoaşte că nu-i poate „salva” pe toţi. Dar oriunde ajunge îi ia cu el pe cei mai inteligenţi. O comisie specială le măsoară IQ-ul, le verifică capacitatea intelectuală şi le oferă o bursă, şi asta doar dacă trăiesc în condiţii materiale din cele mai dificile şi sunt astfel lipsiţi de şansă. Sunt 100 de copii cu vârste între 11 şi 19 ani care primesc o bursă „Pro ruralis”. Copii cu un coeficient de inteligenţă superior ce provin din familii defavorizate. Proiectul se derulează cu succes de 15 ani. Copiii sunt selectaţi din sutele de mii de elevi ce populează satele moldoveneşti, şcolari ce au o inteligenţă nativă de excepţie. În proiect au fost admişi numai elevi cu IQ peste 120 în clasele gimnaziale şi cu medii de admitere în liceu sau pe parcursul anilor şcolari de minimum 9.00, ultima conditie menţinându-se şi pentru păstrarea elevilor in proiect. Aceste exigenţe au condus la obţinerea unor rezultate de excepţie ale elevilor, atât în privinţa mediilor pe ani şcolari, cât şi în diferite confruntări - olimpiade naţionale şi internaţionale. Modelul Pro ruralis a devenit model naţional pentru clase de elită din mediul rural selectate de Ministerul Educaţiei.

Sărăci din punct de vedere material, însă îi întrec pe cei de la oraş născuţi cu pianul la cap şi BMW-ul la poartă

Iată şi câteva fragmente ale unor scrisori de mulţumire de la unii dintre aceşti şcolari săraci, dar cu IQ peste 120. „…Viaţa ne învaţă de toate: să zâmbim, să plângem, să mulţumim, să eşuăm, dar să continuăm să fim puternici. Am învăţat în aceşti patru ani de liceu să mă descurc, fiind departe de familie şi de oamenii lângă care am crescut, să mă bucur de lucrurile mărunte şi să mă mulţumesc cu cât am…”, Ştefana B., absolventă a Colegiului Naţional Mihai Eminescu Iaşi. „Ce mi s-a întâmplat se datorează acelui test de inteligenţă pe care l-am trecut…Sunt şi voi fi în continuare mirată de faptul că mai exista oameni care sunt conştienţi că trebuie să ajute şi pe ceilalţi. Şi eu am învăţat că trebuie să ajut mai departe! Vă doresc să aveţi parte de toată atenţia şi dragostea dorită din partea celor dragi şi nu numai…”, spune Ana Maria L., absolventă a Liceului „Al. I. Cuza” din Iaşi. Sunt scrisori de mulţumire ale unor copii smulşi din sărăcia rurală şi sprijiniţi cu o bursă pentru a urma un liceu deosebit la oraş. Ei sunt norocoşi. Alţii ca ei se pierd în mlaştina cenuşie a sărăciei. Se îneacă în volbura nedreaptă a absurdului. Rămân împotmoliţi în noroaiele patriei, împiedicaţi de soarta nedreaptă. Copii săraci de la ţară ce din cauza lipsei mijloacelor materiale (chiar şi a celor banale ale existenţei) nu ajung să urmeze şcolile potrivite nivelului lor intelectual. Sunt atât de inteligenţi încât, dacă primesc o bursă, vin de la ţară, din cătunul lipit cu lut unde au mâncat ştevie la lumina lumânării şi îi întrec pe cei de la oraş născuţi cu pianul la cap şi BMW-ul la poartă. Sunt copii care n-au nici masă, nici casă. Copii care, abandonaţi de părinţI, se culcă pe podeaua de chirpici, lipită cu balegă. Copii care sunt exploataţi la munca câmpului şi care muncesc în loc să înveţe. Duc o viaţă pe care nu o merită din cauza lipsei şansei. Nu primesc hrana spirituală potrivită capacităţii lor. Sunt geniile ratate. Care în loc să se înalţe la, de ce nu!, nivelul unor Eliade, Cioran sau Enescu, rămân prizonieri în „satul sărăciei”, în închisoarea cu zăbrele invizibile, pavată cu neşansă, hrănindu-se cu te miri ce. Sunt capacităţi deosebite irosite. Pentru că, trebuie să ştiţi, în mediul rural există copii deosebit de capabili.

„Sclipesc ca diamantele în noroi”

Despre aceşti copii vorbeşte profesorul care i-a salvat.  „Ei te privesc cu ochi mari, pătrunzători, cântărindu-te pe tine şi cântărindu-şi şansele. Sclipesc ca diamantele în noroi pe lângă un tată banal, recalcitrant şi alcoolic sau agăţaţi de fusta unei mame indiferente şi murdare; alteori stau cuminţi şi flămânzi lângă o bunică, amintindu-şi cu greu figura mamei care i-a părăsit şi care nu le mai spală şi nu le mai cârpeşte singura rochiţă sau singurul pantalonaş de îmbrăcat. Există şi familii normale care-şi iubesc copiii ca pe ochii lor din cap, dar nu au niciun mijloc sigur de câştig decât prin munca ocazională la nivelul satului. Îi privesc serios, ca pe nişte oameni mari, cu dorinţa fermă să le redau zâmbetul şi încrederea în viitorul lor. Mă întreb fugar, care dintre ei va fi urmaşul lui Eliade, Coandă, Brâncuşi, Eminescu, Cioran sau EnescuĂ Ochii lor îmi redau puterea noilor încercări de a sparge indiferenţa unora, care uită că există copii cu o astfel de inteligenţă, dar şi cu o astfel de sărăcie. Ce vină au eiĂ Oare ştim să preţuim valorileĂ”, se întreabă uşor retoric profesorul de matematică Victor Geangalău de la Iaşi. Astfel de copii concurează pe locurile celor mai bune licee din Iaşi şi reuşesc. Un singur exemplu. Elevul Codruţ Diaconu, din Gorban, care a intrat primul la un liceu de elită din Iaşi cu cea mai mare din tot judeţul Iaşi, 9.99. Înaintea atâtor şi atâtor copii care au avut întotdeauna cele mai bune condiţii şi nu le-a lipsit nimic. Ba, cu unii, s-au cheltuit şi sume imense de bani pentru pregătirea cu profesorii.

Elev bogat, elev sărac

Însă ce este de mirare e faptul că aceşti copii cu un bun simţ deosebit nu se schimbă după ce ajung la oraş. Rămân la fel de sinceri şi recunoscători. Mai mult, îi ajută şi ei pe cei care au nevoie. Tot ei sunt cei care reuşesc şi ajung la universităţi de elită în străinătate. Ca să vă daţi seama de bunul simţ ce îi caracterizează vom da „citire” şi altor scrisori de mulţumire ale acestor şcolari scrise după ce au fost sprijiniţi să iasă din sărăcia satelor unde părea că nu mai au sorţi de izbândă. „Mă tot gândesc şi încerc să găsesc cuvintele potrivite pe care le-aş putea adresa în semn de mulţumire. Constat însă că ele nu sunt de ajuns…Sunteţi salvatori de vieti şi vă apreziez enorm pentru tot ce faceţi. Sunt extrem de bucuroasă că am avut ocazia să vă cunosc, vă doresc multă sănătate şi putere de a aduce zâmbetul pe buzele şi altor copii care sunt dornici să înveţe, dar nu au posibilităţi”, Ştefana, acum studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi.
„Mulţumesc din tot sufletul tuturor persoanelor care au contribuit într-un mod sau altul în a-mi asigura atât hrana, cât şi cazarea în internatul liceului, ajutorul primit mi-a dat posibilitatea de a continua să studiez la  colegiu, fapt ce părea imposibil de realizat în codiţiile în care părinţii mei nu îşi mai permiteau să mă susţină din punct de vedere financiar, având în vedere suma destul de mare ce trebuia plătită în fiecare lună, nu numai la cămin”, Gabriela D., absolventă a Colegiului „Mihai Eminescu” Iaşi.

Rânduri de la o şefă de promoţie a unui liceu de elită ieşean care a venit de la ţară

„Când trebuie să mulţumeşti unor persoane pentru încrederea şi sprijinul acordat pe parcursul unei bucăţi de drum din existenţa ta....ai impresia că nu vei spune destul…înclin capul, împreunez mâinile şi nu uit să multumesc celor care au făcut posibil studiul meu în Iaşi…Deşi mama a făcut, face şi ar fi făcut toate eforturile ca eu să învăţ unde merit...n-ar fi reuşit singură”, Petronela - Elisa. C. „Se spune că puterea interioară şi moralul omulul îl fac pe acesta să ajungă unde nici mintea lui nu gândea vreodată că va ajunge. Forţele acestuia pot fi infinite, iar în faţa unei motivaţii imperative, toate bariele se retrag, iar realizarea scopului este inevitabilă. Astfel munţii au fost escaladaţi, scrieri memorabile au fost scrise, lumea a fost exploatată, inventţiile au fost descoperite, construcţii uluitoare au luat naştere. Este adevărat că mintea umană poate depăşi graniţe…însă nenumărate sunt impedimentele şi barierele ce-i stau în cale. Pentru multi copii inteligenţi ca mine cel mai mare obstacol a fost situaţia financiară precară. Singurul dezavantaj major, banii, puteau pune capăt unui viitor promiţător…Departe de problema existenţei zilnice, mi-am alintat intelectul: am urmat cursuri extraşcolare, am participat la diferite concursuri…”, Diana G., absolventă a Colegiului M. Eminescu, şefă de promoţie!

„Nu există înălţimi de neatins, ci doar aripi prea scurte!”

„Nu există înălţimi de neatins, ci doar aripi prea scurte!…Cu ajutorul acestei burse am avut acces la acele „aripi” de care aveam nevoie la început de drum care-şi pune amprenta pentru toată viaţa. Fiecare copil din acest proiect este unic prin felul lui de-a fi...cu toate că, poate a avut nenorocul să se nască într-o familie cu o situaţie financiară precară, are tot dreptul de a fi la fel ca ceilalţi…Ştiţi cum se spune „o uşă ţi se închide, iar alta se deschide”…Nu am avut şansa de a fi susţinută financiar de familie, însă „uşa” care m-a propulsat şi prin intermediul căreia am avut şansa de a acumula experienţă şi pregătire la un nivel înalt a fost Pro Ruralis…Poate că dacă nu aţi exista, multe talente şi minţi sclipitoare s-ar pierde încă la început de drum”, mai spune Teodora T. „…Am putut să mă dedic în totalitate învăţământului şi pasiunilor mele (limbile străine), fără a mă preocupa de plătirea lunară a căminului”, spune Alina, absolventă a Liceului de Informatică.  În încheiere vă mai prezentăm o scrisoare emoţionantă a unui astfel de elev fericit, salvat din noroaie, nu numai la propriu.  „De foarte multe ori viaţa nu oferă şanse egale tuturor, iar noi copiii nu avem posibilitatea de a alege unde să ne naştem. Nu avem posibilitatea ca în lumea tainică dinainte de viaţa aceasta efemeră de pe Pământ să ne alegem părinţii care să ne ofere tot sprijnul de care avem nevoie pentru a ne putea îndeplini visele, visele noastre mărețe care ne dau putere şi ne ţin deasupra necazurilor, care ne fac să rostim: Cândva voi fi mare! Poate că acestea sunt cele mai triste aspecte ale vieţii zilelor noastre. Să vezi vise de copil, sclipiri de inteligenţă înnecate într-un trai mizer, sufocate în mod prematur, fără o şansă minimă de reuşită. Există, cu toate acestea, un Dumnezeu care are grijă ca lucrurile să nu fie total contrabalansate şi să facă puţină dreptate…”,  scrie Cristina C. absolventă a Colegiului Naţional Emil Racoviţă Iaşi, „viitor medic”.