x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator EXCLUSIV/Obiecte care au dispărut o dată cu Elodia

EXCLUSIV/Obiecte care au dispărut o dată cu Elodia

21 Feb 2009   •   00:00

Avocata Elodia Ghinescu (38 ani) era din Braşov şi a dispărut în împrejurări suspecte în noaptea de 29/30 august 2007. O dată cu ea, din casa unde locuia au dispărut şi obiecte de valoare care-i aparţineau: bijuterii, ceasuri, haine de blană.




Îi rugăm pe cei care au văzut aceste obiecte, fie într-un amanet, fie pe piaţa neagră, fie purtate de persoane din anturajul avocatei şi/sau al soţului ei, Cristian Cioacă, să ne contacteze imediat pe adresa redacţiei ("Pentru Cazul Elodia" - Jurnalul Naţional, Piaţa Presei Libere, nr. 1, corp. D, et. VIII, Bucureşti, Sectorul 1), pe adresa de mail sau la telefon 0788.958.544.

COLIERUL DE SMARALDE
Am reconstituit imaginea obiectelor dispărute din descrierile făcute chiar de Elodia Ghinescu (în mail-urile trimise anterior dispariţiei) sau de persoane apropiate ei.

Elodia îşi cumpărase din Dubai, probabil în ultima zi a vacanţei petrecute acolo, un colier cu smaralde. Bijuteria e confecţionată din trei şiraguri de aur galben, pe care sunt montate pietre de smarald (verde), având forma unor inimioare.

×
Subiecte în articol: observator