Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Despre sistemuri/2
Preambul
Ma intrebam si eu si prietenii mei cand vor incepe sa reactioneze sistemurile/SISTEMUL. Au inceput, astazi: pe contul de Facebook al sotiei mele, au inceput sa apara mesaje cu povesti care de care mai diverse: despre accidente de masina bizare cu masini negre, nemaintalnite, despre o fetita din sectorul 1 (acolo stam noi) exact de varsta Antoniei (9 ani) care scrie (ca mine) si care bea o licoare magica care o reduce la 24 de cm si despre bona ei (are si bona Antonia), despre intamplarile unei doctorite de aceeasi varsta cu sotia mea si care "face" aceleasi studii de master ca si ea, etc. Au si "altii" scriitori buni, descoperiti si/sau acoperiti... Eu scriu ceva mai direct, ei metaforic.
Sigur ca m-a sunat sotia mea de acasa din Bucuresti, speriata si sigur ca am rugat pe cei ce se ocupa de securitatea firmelor mele sa ia masurile adecvate (le-au luat deja pana la ora cand veti citi aceste randuri.). Sunt oameni profesionisti si devotati. Sunt norocos ca am asemenea colaboratori, echipa mea este sudata, ca un XV, bloc.
Citește pe Antena3.ro
Citeste si Octavian Morariu raspunde atacurilor în serie: ”Despre sistemuri/Hai Romania!”
Citind insa din nou si mai atent o parte din mesaje, am mai inteles ceva: desi aparent "codate", unele erau chiar de sprijin. Am mai scris, nu toti din sistemuri/SISTEM sunt "dopati", de fapt doar o minoritate este "dopata", ca si in sport! (cei care controleaza si cei "detasati"!) Majoritatea isi fac treaba cum pot, ingraditi si poate injurand in sinea lor din timp in timp. De acolo va veni schimbarea, sunt convins (cititi cu obstinenta punctul 3 din P.S.).
Si "pe vremea lui Ceausescu" erau oameni cumsecade in sistemuri/SISTEM, am cunoscut o parte din ei. De indrazneala, prietenia si as zice actiunea determinanta pentru mine a unuia dintre ei, Gabi "Bosu'" POPESCU, responsabil cu pasapoartele la CNEFS (trebuia sa fie cel putin colonel sa aiba asa respundere), am beneficiat direct chiar eu. Va explic: matusa mea (sora mamei) impreuna cu sotul ei, medici amandoi, ramasesera in Germania in 1973. Nu au facut scandal, nu au mers la Europa Libera sa-l injure pe Ceausescu (in 1973 se traia inca material convenabil in Romania comunista) etc. Dar din 1980, mai ales dupa iarna teribila din 1984/85, lucrurile s-au deteriorat dramatic. Impreuna cu ai mei hotarasem sa plec din tara (va povestesc cum a fost, alta data). In decembrie 1987 urma sa plec in turneu in Franta cu echipa mea de club, Grivita Rosie. Gabi "Bosu'" POPESCU l-a chemat pe tatal meu la CNEFS si, dandu-i pasapoartele noastre impreuna cu cele ale tuturor membrilor delegatiei, i-a spus: "cred ca este ultima oara cand pot sa va dau drumul la amandoi. Spune-i sa plece!" Si dus am fost! "Bosule", de aici de jos catre tine, ca esti Sus deja, multumesc inca odata, sa te odihneasca Dumnezeu!
Voiam sa incep in preambul cu altceva, si anume cu scrisoarea deschisa de astazi a catorva ONG-uri ale tinerilor care solicita stabilirea unui program national pentru redresarea sportului romanesc. M-am bucurat tare mult sa o citesc, poate sensibilizeaza ei pe oamenii politici, cum eu nu am reusit, recunosc. Si asta in pofida faptului ca am muncit mult, foarte mult, impreuna cu colaboratorii mei din COSR, la un plan de redresare, materializat in mai multe propuneri de modificare legislativa. Am mai spus-o, bibliorafturile se afla la COSR. Ele stau la dispozitia tinerilor, si COSR tot un fel de ONG este, de fapt.
Le urez succes, daca au nevoie de mine ma pun in sluba lor, asa cum am fost tot timpul si in slujba sportivilor. Asta este de fapt menirea noastra, singura ratiune a conducatorilor din sport de a fi in functie: sa servim interesele sportivilor, sa-i ajutam sa-si indeplineasca obiectivele, sau mai degraba visurile, nu oricum ci intr-un permanent dialog constructiv cu acestia, care nu exclude nici momentele "tari", dar cu o singura conditie: cea a respectului reciproc, indiferent de miza subiectului.
Respectul este una din pietrele de temelie ale performantei sportive, sunt ferm convins de acest lucru: respectul fata de adversar, fata de reguli si de arbitru, fata de public (si publicul sa respecte eforturile si performantele sportivilor, e greu, tare greu in competitie) si nu in ultimul rand fata de sine insusi. Respectul iti impune atitudinea corecta, motivatia devine rationala si nu pasionala (apar derapaje), succesul este continut iar infrangerea stapanita.
Proiectul de redresare a sportului romanesc, pe toata verticala piramidei sale, de la sportul in scoala, de masa, amator si profesionist in cluburi, mergand pana la echipele noastre nationale si olimpice trebuie sa fie un proiect prioritar al Romaniei.
Am spus-o si in interviul dat domnului Tolontan, intre doua episoade despre echipamente (prezent si trecut) care impreuna ocupau cel putin atat de mult loc cat si subiectul, pentru mine principal, privind redresarea miscarii sportive din Romania (il rog pe domnul Fantaneanu sa aiba amabilitatea sa ne dea si urmarea episodului din 1928. Sa avem imaginea completa, nu doar pe cea initiala. Sau a ramas in coada de peste? Si daca da, de ce? Altfel ramane lumea cu impresia ca dintotdeauna COR/COSR s-ar fi ocupat cu matrapazlacuri, ceea ce este departe, foarte departe de adevar, un neadevar de fapt. Intentionat nu folosesc cuvantul minciuna!).
I-am spus domnului Tolontan ca presedintele Iohannis trebuie sa preia hotarat initiativa unui asemenea proiect, cat mai urgent (ignor de ce nu a pomenit acest lucru in interviu). Nu am vorbit cu domnul presedinte Iohannis de la alegerea domniei sale in functia de presedinte al Romaniei, in noiembrie 2014. Stiu ca presedintele CIO i-a scris sa-l felicite cu aceasta ocazie, indicandu-i totodata numele meu, ca reprezentant CIO pentru Romania, ca fiind disponibil pentru orice discutii referitoare la sportul romanesc si mondial/olimpic, in general. Raman in continuare in asteptarea ocaziei de a ma intretinepe acest subiect cu domnul presedinte Iohannis, oricand va dori domnia sa (pana la Dumnezeu te mananca sfintii... Cine stie ce "prieteni" mai am si eu pe acolo: nou veniti in functie sau veterani. Poate citeste chiar domnia sa acest articol, sa am asa noroc?).
Apropo de noi si vechi, este un site de investigatii, ii spune Rise Project. Suntem cunostiinte vechi! Am o propunere pentru ei, le plac diagramele despre "caracatite": ati incercat sa vedeti in fiecare administratie cati vechi si cati noi sunt, cine sunt ei si ce functii ocupa si cam care ar fi proportia? Dar sa desenati diagramele cu rudele din administratie, din sistemuri/SISTEM, ale colegilor de promotie, liceu si facultate, a cumetriilor si incuscririlor? Aveti voie sa faceti acest lucru?!... Asta da subiect de investigatie, domnule Tolontan. Cred ca v-ar ocupa ceva timp si poate ar interesa si mai multa lume, nu credeti? Ati avea ragaz suficient pana la urmatorul interviu cu mine despre sportul romanesc, adica pana la Olimpiada de la Tokio (daca mai apuc!), corect? Ar fi un studiu interesant si pentru Guvern. Sunt convins ca i-ar fi foarte util domnului prim ministru Ciolos, in acest moment. Sau daca dumnealui il are, sa-l faca public. Ar fi best-sellerul anului, pariu?
Mai mult decat transparenta in politica (sigur absolut necesara), tinerii nostri "frumosi" (nu e misto, parole d'honneur!, chiar mi-e drag de ei si trebuie sprijiniti, in cativa ani chiar va fi tara lor, cu ei impreuna vor trai si copiii mei!) ar trebui sa ceara transparenta in administratie, aici e buba! Sa stim si noi cine cu cine, cine si de ce, cine si cum, cine pentru cine, cine si unde, cine ce face, cine si... CINE? CE?
Dar sa revin la rugby, anul 2002, ianuarie.
Problema echipamentului fiind rezolvata, a finantarii deasemenea (va amintesc, DOAR fonduri proprii, sistemul MTS/CNEFS era cvasi-absent din ecuatie), am purces la organizarea cantonamentelor, deplasarilor, transportului, cazarii etc.
Primele trei meciuri au fost in tara: Spania, Portugalia si Germania. Baietii erau motivati, antrenorii de asemenea, aveam de toate, vorba aceea: i-am facut pulbere, scoruri de maidan. Era generatia lui Balan, Tincu, Tonita, Petrache, Mitu, Gontineac, Vioreanu, Tofan care ajungea la maturitate. O echipa foarte buna. O mentiune pentru o inima mare: Tudor Constantin, paratrasnetul din linia a doua. Punctul fix al echipei (cand ai un punct fix..., nu-i asa?).
Trebuia sa zburam la Krasnodar si la Tbilissi, sa castigam. Am castigat, confortabil ambele meciuri, dar cu pretul a multe arcade sparte, entorse si alte trosneli. De fapt, doar asa se poate...
Am zburat cu un TU134 al lui CarpatAir, refacut in mare lux, doar clasa business. Cand am vazut insa postul de pilotaj, am avut impresia ca sunt intr-un film din al doilea razboi mondial... Dupa intoarcerea de la Tbilissi (Shevarnadze a plecat la pauza, era 28-3 pentru noi, spunandu-mi; not this time!), avionul a plecat sa zboare prin Filipine sau Malaezia, se pare ca inca mai este operational!
Cu noi in deplasari au fost trei ziaristi tineri: Ursescu, Chiotea si Enciu. Discreti, tot timpul "de bonne humeur", au avut o contributie interesanta si la viata grupului, dar si la succesul acestuia. Pe atunci nu erau asa de stresati, parca erau ceva mai cool, sau nu dadusera inca peste contexte sportive (si nu numai!) mai complexe, ca cel al lumii olimpice. Este adevarat, nici eu nu prea interesam cam pe nimeni atunci (poate nici acum, as indrazni sa sper!, judecand dupa faptul ca media nu preia aproape de loc ce declar si ce scriu, doar n-o fi inca cenzura in Romania...! Imi fac blog, Facebook, Twitter, m-am hotarat!), iar ei doar ce intrasera in sistemul de presa...
Munca oamenilor de teren din media este grea, fizic dar cred ca mai ales intelectual, psihic. Au totusi o mare raspundere, in principiu: sa prezinte cat mai fidel ce vad, ce aud, adica ce se intampla, cat mai aproape de realitate. Obiectivismul este greu, foarte greu de pastrat, tentatia lui "EU" atunci cand te adresezi lumii intregi fie prin camera, fie in scris, trebuie ca este uriasa. Nu-i invidiez deloc, trebuie sa fie apasator sa te intrebi permanent pe tine insuti daca ai spus sau scris cu adevarat ce trebuia (eu cred ca cei mai multi o fac.).
I-am regasit pe toti trei aici la Rio. M-am bucurat ca i-am vazut, chiar daca pot deslusi in mod clar o presiune aproape imperceptibila in felul lor de a fi. Sa fie varsta, experienta, responsabilitatile mai mari ca acum 15 ani (firesc)? Nu ar trebui sa fie asa, ci contrariul. Le urez la toti trei numai bine.
Plec acum la receptia de la Casa Ungariei, este Ziua Nationala a vecinilor nostri. Vine si Viktor ORBAN. Pe curand.
P.S.
-
Sunt sanatos tun, multumesc lui Dumnezeu.
-
Am scris eu insumi acest material si nu vreun expert in comunicare (desi am in societati colaboratori in domeniu). Pot sa-l reproduc si liber. Sorry!
-
Pentru cei din alte sistemuri care chiar doresc schimbarea acestora: nu mai asteptati! lasati manusile de velur deoparte, luati manusile de box! de indata ce veti fi identificati ca "agenti ai schimbarii", veti fi agresati si eliminati.
