Penitenciarul Pelendava a fost zguduit în ultima perioadă de mai multe scandaluri, pe care conducerea încearcă să le muşamalizeze. După o evadare spectaculoasă şi violarea corespondenţei, acum a venit rândul unui scandal legat de îmbolnăvirea deţinuţilor cu TBC.
La începutul lunii decembrie un deţinut aflat într-o cameră împreună cu alţi 59 de colegi a început să aibă simptomele unui caz clasic de îmbolnăvire cu TBC. Un angajat al penitenciarului a spus sub protecţia anonimatului că deţinutul era suspect de TBC, dar în decembrie a început să scuipe sânge. Gardienii l-au dus atunci la spital pentru a i se recolta probele necesare pentru analize. Numai că administraţia penitenciarului nu a respectat nici cea mai simplă procedură clasică în astfel de cazuri. Ba mai mult, deţinutul a fost băgat înapoi în celulă alături de ceilalţi deţinuţi. Gardienii susţin că administraţia penitenciarului a uitat să mai ceară analizele deţinutului, până când conducerea spitalului din Craiova a decis să le transmită rezultatele analizelor. “Nu se ştie încă câte persoane s-au infectat în urma acestui caz, pentru că deţinuţii au avut vizite, s-au întâlnit cu familiile lor.” Am încercat să luăm legătura cu conducerea penitenciarului Pelendava, dar directorul Nicolae Tătulescu se află întâmplător în concediu. Lăsat la comanda penitenciarului, Marinel Candidatu a transmis prin vocea purtătorului de cuvânt că dacă vrem răspunsuri să-i trimitem o solicitare în scris.