x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator EXODUL de 1 Mai. Mii de turişti petrec pe litoral, la munte, la grătar sau pe pârtii

EXODUL de 1 Mai. Mii de turişti petrec pe litoral, la munte, la grătar sau pe pârtii

01 Mai 2013   •   15:03
EXODUL de 1 Mai. Mii de turişti petrec pe litoral, la munte, la grătar sau pe pârtii
Sursa foto: INTACT IMAGES/Jurnalul National/Karina Knapek

Mii de turişti au început să sosească , astăzi, pe litoral încă de la primele ore dimineţii, majoritatea mergând la Mamaia, unde de 1 Mai este lansat imnul staţiunii, anunţă Mediafax. Mulţi tineri au ales staţiunile din sud şi au mers în Costineşti şi Vama Veche.

Hotelierii din Mamaia se declară pregătiţi să facă faţă celor aproximativ 25.000 de turişti care îşi vor petrece în staţiune vacanţa de 1 Mai şi, deşi există şi câteva terase şi cluburi la care lucrările de amenajare sunt încă în toi, tinerii au de unde alege. Oficial, cluburile se vor deschide miercuri seară, fiecare dintre ele pregătind diverse spectacole şi concerte, dar au fost şi cluburi care au deschis cu o zi sau două mai devreme. Până la deschiderea cluburilor, turiştii au umplut plajele, mulţi încumetându-se să intre în mare, deşi apa are numai 15 grade Celsius.

Autorităţile şi hotelierii din Mamaia au organizat petreceri pe plajă, au scos autobuzele etajate din garaje, au pus în funcţiune telegondola şi au pregătit parade de maşini. Astfel, între 1 şi 6 mai, autobuzele etajate circulă pe ruta Gara Constanţa - Mamaia şi retur, zilnic între orele 10.00 - 18.00. Preţul unei călătorii este de 5 lei pentru trei ore. Tot în această perioadă va funcţiona şi telegondola din Mamaia, preţul unei călătorii fiind de 10 lei.

Şi în sudul litoralului, la Vama Veche, Costineşti şi 2 Mai, plajele sunt aproape pline. Autorităţile şi hotelieri au estimat că în minivacanţa de 1 Mai pe litoral vor ajunge aproximativ 40.000 de turişti.

Şi preşedintele Traian Băsescu se află pe litoral, el ajungând marţi seară, cu un elicopter, în staţiunea Neptun, unde este cazat la vila de protocol.

Sinaia, singura staţiune din România unde încă se mai poate schia

Câteva mii de turişti petrec ziua de 1 Mai la munte, pe Valea Prahovei, peste o mie de oameni aflându-se pe Valea Cerbului, la grătar, în timp ce sute de iubitori ai sporturilor de iarnă schiază la Sinaia.

Gradul de ocupare în hotelurile şi pensiunile din Sinaia, Buşteni şi Azuga este cuprins între 50 şi 70 la sută şi, la fel ca anii trecuţi, una dintre cele mai căutate staţiuni este Sinaia, care este, de altfel, singura staţiune din România unde încă se mai poate schia.

Peste jumătate din locurile de cazare din Sinaia sunt ocupate în aceste zile, turiştii profitând de ofertele speciale ale hotelierilor şi proprietarilor de vile şi pensiuni.

Miercuri, câteva sute de turişti au urcat la 2000 de metri altitudine în Masivul Bucegi, pe pârtiile Valea Dorului şi Valea Soarelui, unde se schiază, stratul de zăpadă fiind cuprins între 70 de centimetri şi un metru.

Ofiţerul de presă al Primăriei Sinaia, Mădălina Roşu, a spus că toate instalaţiile de transport pe cablu funcţionează, iar în zilele de 1 mai, 2 mai şi 6 mai preţurile pentru călătoriile cu telegondola care urcă până la cota 1.400 în Bucegi şi cu telescaunul care deserveşte pârtia Valea Soarelui sunt reduse la jumătate faţă de tariful normal.

Pe lângă turiştii care şi-au făcut rezervare pe Valea Prahovei pentru această perioadă, sute de oameni au urcat la munte pentru a petrece ziua în aer liber, la grătar.

Citeste si Reţeta zilei: „Mititeii” de sfidat Comisia Europeană! Reţeta orginală, din secolul XIX, nu conţine bicarbonat!


×