x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Explorarea inimii Europei condusă de prof. dr. Bogdan A. Popescu

Explorarea inimii Europei condusă de prof. dr. Bogdan A. Popescu

13 Noi 2016   •   13:09
Explorarea inimii Europei condusă de prof. dr. Bogdan A. Popescu

În premieră pentru cercetarea ştiinţifică medicală româneascã, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti va deţine supremaţia la nivel european în domeniul imagisticii cardiovasculare, prof. dr. habil. Bogdan A. Popescu fiind ales preşedinte al European Association of Cardiovascular Imaging (EACVI), una dintre cele mai mari asociaţii ale Societăţii Europene de Cardiologie (ESC). EACVI are peste 8.500 de membri din peste 100 de ţări de pe toate continentele.

Cercetãtorul român, prof. dr. habil. Bogdan A. Popescu îşi va începe mandatul pe 7 decembrie 2016 şi, pentru o perioadã de doi ani, va reprezenta România şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” la cel mai înalt nivel international al cercetării şi imagisticii cardiovasculare. Este pentru prima dată când un cardiolog român este ales preşedinte al unei asociaţii europene. “Viziunea ta va fi clară  doar atunci când te vei putea uita în inima ta, spunea la un moment dat autorul american de literatură motivaţională, Les Brown. Eu cred că în menirea lor, cercetătorii şi medicii cardiologi sunt la fel de motivaţi atunci când privesc în inimile pacienţilor, pentru a avea o viziune clară asupra diagnosticului corect şi a alege tratamentul adecvat” spune prof. dr. Bogdan A. Popescu. Acesta consideră că “alegerea mea în această funcţie, prin votul direct al membrilor EACVI, este în primul rând o recunoaştere a valorii cercetării ştiinţifice în domeniul imagisticii cardiovasculare din România. O recunoaştere a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti de care aparţine si laboratorul Euroecolab de la Fundeni - primul laborator din România acreditat european, o recunoaștere a calității școlii de ecografie si a Clinicii de cardiologie de la Institutul de Boli Cardiovasculare ”Prof. Dr. C. C Iliescu”, o recunoaștere a Societății Române de Cardiologie”.

Noi perspective pentru cardiologia europeanã

Printre proiectele pe care le vizează noul preşedinte al EACVI, prof. dr. Bogdan A. Popescu se numără şi finalizarea tranziţiei de la ecografie la imagistica multimodală în toate aspectele relevante. Potrivit acestuia “trebuie definite cerințele (teoretice și practice) de pregătire ale specialistului în imagistica cardiovasculară, vom introduce examene de certificare inclusiv în cardiologie nucleară și în tomografie computerizată cardiacă (singurele care lipsesc din toate modalitățile EACVI)”. Acesta consideră că în prezent este o mare nevoie de proiecte educaționale moderne, iar cărțile nu mai sunt suficiente, mai ales pentru o specialitate cum este imagistica, impunându-se dezvoltarea de noi modalități de tip tutoriale, webinars, interviuri cu experți si filmări ale unor demonstrații practice, care să fie complementare modalităților convenționale de tip cărți, articole, prezentări cu diapozitive. Toate acestea vor fi disponibile online, astfel încât să poată fi accesate și de cei care nu reușesc să ajungă la congrese sau cursuri.

“În ceea ce privește cercetarea și inovarea, vom încerca să definim algoritmi de diagnostic în scenarii clinice specifice, pentru a alege succesiunea de tehnici imagistice adecvate pacientului și a evita repetarea unor investigații care oferă același tip de informație sau efectuarea unor investigații inutile și chiar potențial dăunătoare. Vor fi și explorări cu totul noi pe care le vom testa, implicând în aceste proiecte ingineri și experți în cercetare experimentală, pentru a testa utilitatea unor abordări imagistice cu totul noi. Desigur, mă voi bucura să implic și colegi români în proiecte și să creștem participarea românească la diferitele manifestări ale EACVI”, a precizat prof. dr. Bogdan A. Popescu.

Euroecho Imaging 2016, cel mai mare congres de imagistică cardiovasculară din lume, organizat în luna decembrie la Leipzig va înregistra o prezență românească record, atât în ceea ce privește numărul de lucrări originale sau de prezentări de caz, cât și în ceea ce privește numărul de experţi români invitați să conferențieze sau să modereze sesiuni. Mandatul de preşedinte EACVI al prof. dr. Bogdan A. Popescu va debuta în data de 7 decembrie 2016 şi se va derula pe o perioadă de  doi ani. EACVI a fost înfiinţată în anul 2003 şi este parte a Societăţii Europene de Cardiologie (ESC), aceasta numărând astăzi şase asociaţii.

×