x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Explozie de solicitări pentru îngrijiri la domiciliu

Explozie de solicitări pentru îngrijiri la domiciliu

Publicat la 17 Dec 2008 00:00 Modificat la 17 Dec 2008 00:00

În 2008 s-a înregistrat "o explozie de solicitări" pentru îngrijiri la domiciliu, a declarat dr Adina Geană, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB).



Numărul crescut de solicitări pentru aceste servicii în Municipiul Bucureşti a dus la epuizarea fondurilor în perioada mai-octombrie. Din această cauză peste 300 de bolnavi aflaţi în stadii terminale nu au putut beneficia de ajutor medical de specialitate, iar 10 dintre ei şi-au pierdut viaţa, potrivit dr Adina Geană. În 2008, CASMB a eliberat 2.675 de decizii privind acordarea de îngrijiri la domiciliu, pentru o decizie fiind acordată suma de 788 lei. "În Bucureşti sunt 11 furnizori de servicii de îngrijiri la domiciliu. Din noiembrie, lista de aşteptare a fost epuizată, astfel că în prezent serviciile de îngrijiri la domiciliu funcţionează normal", a mai spus dr Adina Geană.

×
Subiecte în articol: observator