Sala de Atletism din incinta Complexului Sportiv "Lia Manoliu" a fost
la un pas de a sări în aer în urma unei explozii care a avut loc ieri
dimineaţă, cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze. Din
fericire, nu au existat victime, conducătorii Federaţiei Române de
Atletism mulţumindu-i lui Dumnezeu că accidentul nu s-a întâmplat
sâmbătă, când în sală se desfăşura o competiţie de juniori.
Sala de Atletism din incinta Complexului Sportiv "Lia Manoliu" a fost la un pas de a sări în aer în urma unei explozii care a avut loc ieri dimineaţă, cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze. Din fericire, nu au existat victime, conducătorii Federaţiei Române de Atletism mulţumindu-i lui Dumnezeu că accidentul nu s-a întâmplat sâmbătă, când în sală se desfăşura o competiţie de juniori.
Deflagraţia a avut loc la ora 6:45 şi a fost anunţată la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă la ora 7:06, la faţa locului deplasându-se două autospeciale de intervenţie şi una de descarcerare, pentru a preveni izbucnirea unui incendiu, iar poliţiştii de la Secţia 9 au izolat zona. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Belu, împreună cu Sorin Matei şi Ion Buligă, preşedintele, respectiv secretarul general al FRA, au ajuns la sală în jurul orei 8:00. Poliţia, în colaborare cu pompierii şi cu specialişti ai societăţii Distrigaz, a deschis o anchetă, pentru a stabili cauzele care au dus la producerea exploziei. Potrivit pompierilor, acumularea de gaze ar putea proveni de la o conductă fisurată care trece pe sub sala de atletism. "Explozia a dislocat pardoseala, a spart geamurile şi a dislocat uşile, dar deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. Din fericire, nimeni nu a fost rănit", a explicat maiorul Cătălin Eftene, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
REACŢIE ÎNTÂRZIATÅ. Conducerea Complexului Sportiv "Lia Manoliu" a sesizat încă de lunea trecută la Distrigaz că în zonă s-a simţit miros de gaze. "Oamenii lor au venit abia vineri, au săpat o groapă, pe care apoi au abandonat-o. A fost un mare noroc că explozia nu a avut loc sâmbătă, când sala era plină de copii care participau la un concurs. Bănuim că scăpările de gaz ar proveni de la nişte ţevi care deserveau două săli de saună dezafectate. În mod normal, alimentarea cu gaz ar fi trebuit întreruptă, pentru că noi nu mai avem contact cu Distrigaz din 1992", a declarat directorul Emil Cişmaş. Cum pista de concurs nu a avut de suferit, oamenii din atletism cred că activitatea sportivă se va putea relua în cel mai scurt timp. "Pagubele nu sunt foarte mari. Mâine (n.r. – azi) se va face o evaluare şi sper să nu fie afectat calendarul competiţional. Vom da şi noi o mână de ajutor pentru curăţenie, astfel ca până vineri, când e programat următorul concurs, totul să fie gata", a declarat secretarul general al federaţiei, Ion Buligă.

Citește pe Antena3.ro