x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FACIAS cere tragerea la răspundere a lui Boc. Cine plăteşte pentru întârzierea normelor de aplicare a Legii chiriaşilor

FACIAS cere tragerea la răspundere a lui Boc. Cine plăteşte pentru întârzierea normelor de aplicare a Legii chiriaşilor

de Diana Scarlat    |    17 Noi 2015   •   16:29
FACIAS cere tragerea la răspundere a lui Boc. Cine plăteşte pentru întârzierea normelor de aplicare a Legii chiriaşilor
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Întârzierea emiterii Normelor Metodologice de aplicare pentru Legea nr. 1/2009 a adus prejudicii multor români care au cumpărat case şi terenuri. Fundaţia FACIAS a depus o plângere penală împotriva fostului premier, Emil Boc, şi a celorlalţi funcţionari care ar fi trebuit să definitiveze actul normativ. Iniţial, plângerea a fost respinsă, însă FACIAS continuă lupta în justiţie.

Fundaţia FACIAS a depus, vineri, o plângere împotriva Ordonanţei prin care s-a dispus clasarea cauzei în urma primei plângeri formulate pentru tragerea la răspundere a guvernului Boc.

În plângerea formulată anterior, FACIAS solicita cercetarea fostului premier, Emil Boc, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, deoarece foştii chiriaşi, deveniţi proprietari pe Legea 112/1995, au fost prejudiciaţi în perioada 3 februarie 2009 – 1 septembrie 2010, ca urmare a neaplicării prevederilor Legii nr. 1/2009 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989).

Guvernul avea obligaţia de a modifica normele metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001 în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, dar s-a întârziat aproape doi ani.

„Imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 şi terenurile aferente acestor imobile nu trebuiau să mai fie restituite în natură în acea perioadă, ci doar în echivalent. În lipsa normelor metodologice, au existat totuşi situaţii de anulare a contractelor în urma restituirii imobilelor către foştii proprietari”, se arată într-un comunicat al fundaţiei. Mai mult, în opinia FACIAS, procurorul a interpretat în mod greşit principiul răspunderii juridice şi al unicităţii răspunderii."Dacă Parchetul va admite plângerea, dosarul va fi redeschis şi retrimis spre cercetare. Motivaţia procurorului din Ordonanţa de clasare e nejustificată, din punctul nostru de vedere. Există un prejudiciu evident şi trebuie să fie reparat, iar o cale de a repara este prin răspunderea civilă" - Daniel Bejan, preşedintele fundaţei FACIAS

 

×
Subiecte în articol: facias emil boc legea chiriasilor