x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FACIAS cere CSM excluderea magistratului care a întrebat unde este tânărul omorât de Vlad Pascu!

FACIAS cere CSM excluderea magistratului care a întrebat unde este tânărul omorât de Vlad Pascu!

de Redacția Jurnalul    |    23 Feb 2024   •   11:11
FACIAS cere CSM excluderea magistratului care a întrebat unde este tânărul omorât de Vlad Pascu!
Sursa foto: facebookAncuța Ioana Popoviciu

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a sesizat Inspecția Judiciară și Consiliul Suprem al Magistraturii pentru grava neglijență în exercitarea profesiei a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, din cadrul Judecătoriei Mangalia, care a întrebat dacă, în sala de judecată, se află unul dintre cei doi tineri omorâți de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai

FACIAS consideră că ceea ce s-a întâmplat în sala de judecată unde se desfășoară acest proces este revoltător, intolerabil și are grave implicații asupra imaginii justiției din România.

Oare tragedia prin care au trecut, în vara lui 2023, cele 2 familii care și-au pierdut copii în accidentul cauzat de Vlad Pascu, aflat sub influența drogurilor, nu a fost îndeajuns? Grava incompetență a unei judecătoare care nici măcar nu s-a sinchisit să citească dosarul pe care îl judeca, a condus la amplificarea tragediei pentru familia uneia dintre victime, aflat în sala de judecată.

Această situație din sala de judecată reprezintă un exemplu elocvent al atitudinii nedemne a unui magistrat, raportat la efectul traumatizant pentru părinți.

Ne întrebăm, în acest context, ce încredere în actul de justiție mai poate avea un tată care înțelege că judecătorul, la care speră să găsească dreptate pentru fiul său omorât, habar nu are detalii esențiale din dosarul pe care îl judecă.  Vorbim de același judecător care, în urmă cu mai puțin de un an, a fost sancționat de CSM pentru gravă neglijență în exercitarea funcției, după o cercetare disciplinară inițiată de Inspecția Judiciară.

Presa a relatat faptul că CSM a transmis că nu a fost sesizat de nimeni în acest caz. În consecință, FACIAS sesizează CSM și cere excluderea de urgență din magistratură a judecătoarei  Ioana Ancuța Popoviciu pentru batjocorirea actului de justiție și indiferență crasă față de suferința unei familii aflată în căutare de dreptate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×