1 Iunie 2005... Copiii sinistratilor din Banat ar fi preferat sa-si sarbatoreasca ziua in casele lor. Apele le-au luat cu totul. Au simtit totusi o raza de bucurie multumita catorva fundatii care s-au gandit la ei. Si in Bucuresti, Ziua Copilului a fost marcata in aproape fiecare scoala si parculet.
de CARMEN PLESA, DANIELA IVAN | |
OBSERVATOR | |
|
CADOURI. Viorel Moldovan, liderul Politehnicii Timisoara, a adus putina bucurie micutilor sinistrati
|
Copiii din satele inundate din judetul Timis au uitat ieri, de ziua lor, pentru cateva clipe, de necazurile prin care au trecut in ultimele saptamani. Mai multe fundatii au avut grija ca, de 1 Iunie, micutii din satele Foeni si Ionel sa se bucure de o masa festiva la cantina studenteasca din Timisoara, sa danseze, sa se picteze si sa cante. Surpriza petrecerii a fost aparitia fotbalistilor de la Poli Timisoara, care le-au dat copiilor autografe. Tortul de 1 Iunie - un trenulet imens - a fost taiat de fotbalistul Viorel Moldovan si de prefectul de Timis. De la petrecere,
copiii au plecat la un spectacol de teatru.
Micutii din Cruceni au fost mai putin norocosi. Pentru ca din sat se poate iesi doar cu barca sau cu tractoarele mari, s-a considerat ca drumul ar fi prea riscant pentru cei 30 de elevi din Cruceni. Pentru vacanta de vara, mai multe fundatii pregatesc pentru copiii ramasi fara
case tabere gratuite. Sute de elevi din Timis au fost nevoiti sa-si paraseasca satele dupa ce au ramas fara adapost. Multi dintre ei sunt separati de familii si se vor putea intoarce in sat, la colegii lor, abia in momentul in care vor avea o noua
casa.
TIBCO. In Bucuresti, copiii s-au intalnit cu clovnul Fluerici, cu mascariciul Ciufulici si au asistat gratuit la un spectacol de papusi. Parintii au avut ocazia sa le cumpere o multime de jucarii, carti de colorat si imbracaminte, la preturi cu 20% mai ieftine. Toate acestea s-au intamplat la Targul International de Bunuri de Consum (TIBCO) unde exista un salon specializat pentru copii, Kidex, in pavilionul 17. Aici, micutii au putut sa vada pisicute persane, catelusi pufosi, papagali vorbitori. "Papagalul Jeoaca vorbeste, numara, imita voci", spune Sorin Stelica Balanoiu, crescator si vanzator de pasari. Pisicutele s-au jucat cu copiii, iar unii, mai norocosi, au plecat si cu cate un puiut acasa. Fericirea lor i-a costat pe parinti 4.000.000 de lei. Micutii au avut ocazia sa-si cumpere si imbracaminte de cea mai buna calitate. Mai multe case de moda pentru copii au oferit hainute la comanda cu preturi reduse cu 20%.
"TARAMUL DISTRACTIEI"
|
|
SHOW. Stelea a fost aplaudat de copiii din Sectorul 2
|
Ploaia nu a impiedicat ieri desfasurarea spectacolului pregatit de conducerea Primariei Sectorului 2 pentru cei mici, sub genericul "Taramul distractiei", in Parcul Obor. Aici au fost invitati toti copiii dornici de jocuri, concursuri si povesti, pentru ei fiind pregatite si vizionarea unor fragmente din basme indragite, premii si surprize. Micutii din centrele de plasament au cantat, au dansat, au jucat in miniscenete, impresionand pe toti cei care au venit in Parcul Obor. Invitati de onoare, dinamovistii Ioan Andone (antrenor), Adrian Mihalcea, Bogdan Stelea, Ianis Zicu, George Galamaz si Dorin Semeghin au incins o minipartida de fotbal cu pustii impatimiti ai sportului-rege. Dupa un concert sustinut printre altii de Nicola, Etnic si Marfar, spectacolul
s-a incheiat cu o prezentare de moda. ( Monica C. Andrei)
|
"POLITISTII" DE LA VLAHUTA
|
|
TEST. Emotii de concurs, supravegheate de politisti
| Cu ocazia zilei de 1 Iunie, la Liceul Teoretic "Alexandru Vlahuta" din Capitala a avut loc concursul "Politist pentru o zi", organizat de Serviciul Prevenire din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, Politia de Proximitate si Inspectoratul Scolar al Sectorului 1. Concursul a avut ca scop testarea cunostintelor elevilor cu privire la traficul de copii, promovarea imaginii politistului de proximitate in randul elevilor si a riscurilor savarsirii de infractiuni. Patru echipe de cate trei elevi din clasa a VI- a din cadrul Liceului "Alexandru Vlahuta"
s-au intrecut in cunostinte, dar si in talent actoricesc pe parcursul a doua probe, prima de intrebari si a doua in care elevii au pus pe rol un mic scenariu in fata juriului si a colegilor, suporteri inflacarati. Invingatoare a iesit echipa clasei a VI- a B, iar cei trei componenti au primit premii si vor deveni maine "Politisti pentru o zi" prin invitarea si implicarea lor in activitatile Politiei de Proximitate Sector 1. "Copiii au fost foarte incantati de concurs, s-au implicat mult. Efectiv, a fost bataie pe locurile participante la concurs. Noi colaboram foarte bine cu Politia Sectorului 1 si vreau sa multumesc si pe aceasta cale pentru sprijinul acordat", ne-a spus directorul liceului, profesor Carmen Toma. ( Radu Crivat)
|