x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FIA avertizează: O jumătate de milion de români şi-ar putea pierde locul de muncă în 2013!

FIA avertizează: O jumătate de milion de români şi-ar putea pierde locul de muncă în 2013!

05 Iul 2013   •   13:23
FIA avertizează: O jumătate de milion de români şi-ar putea pierde locul de muncă în 2013!

Aproape o jumătate de milion de români din industrie şi sectoarele orizontale şi-ar putea pierde locurile de muncă până la finalul anului, din cauza creşterii preţurilor în sectorul energetic, avertizează Forumul Investitorilor Autohtoni (FIA).

"În industria chimică şi petrochimică, metalurgie, construcţia de maşini, industria sticlei, mobilei şi în industria orizontală (distribuţie şi sectoare conexe - n.r.) sunt în pericol 500.000 de locuri de muncă. În industria metalurgică cifra de afaceri a scăzut cu 23% în primul trimestru din 2013. Marile lanţuri de magazine şi-au redus vânzările cu 30%", a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, Vasile Turcu, membru în consiliul director al FIA 2013, informează Agerpres.

Ioan Niculae, preşedintele Consiliului Investitorilor Români (CIR), structura de reprezentare a FIA, a afirmat că în industria chimică sunt în pericol 57.000 locuri de muncă din cauza creşterii cu 37% a preţurilor în domeniul energiei în 2013, la energia electrică, gaze naturale şi transportul gazelor naturale.

Niculae a spus că noua structură - CIR - doreşte un dialog cu guvernul pe trei teme principale - energie, impozit forfetar şi TVA, pentru a evita scăderea dramatică a locurilor de muncă. El a precizat că din cei 4,2 milioane angajaţi din România, 57% sunt susţinuţi de capitalul românesc, dar din primele 100 de mari companii pe piaţa autohtonă companiile româneşti nu sunt mai multe de cinci.

Componenţa CIR a fost stabilită vineri şi cuprinde 11 membri - Ioan Niculae, Radu Enache, Ştefan Vuza, Viorel Cataramă, Dragoş Dragoteanu, Radu Timiş, Bogdan Bosânceanu, Niculae Duşu, Mihai Sofian, Dragoş Bâlteanu, Valeriu Blidar şi Adina Niculae.

×