x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 600 de milioane de euro, bani europeni, pentru modernizarea căilor ferate din România

Peste 600 de milioane de euro, bani europeni, pentru modernizarea căilor ferate din România

de Redacția Jurnalul    |    21 Oct 2023   •   06:20
Peste 600 de milioane de euro, bani europeni, pentru modernizarea căilor ferate din România

CFR SA și Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu au semnat acorduri de finanțare în de 672 milioane de euro pentru proiecte de modernizare a tronsonului București Nord - Giurgiu Nord Frontieră, Portul Constanța și pentru electrificarea căii în punctul de frontieră Vicșani.

Potrivit CFR SA, cele trei proiecte cu finanțare din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European de Interconectare, sector Transporturi, aprobate de Comisia Europeană , au un rol esențial în dezvoltarea rețelei de căi ferate din sudul și nordul țării, la granița cu Ucraina, și vor contribui în mod direct la creșterea capacității de exploatare și de conectivitate a infrastructurii feroviare pentru ambele categorii de transport, de călători și de mărfuri.

Astfel, 125 de milioane de euro este valoarea totală eligibilă pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța (etapa a II-a). Proiectul prevede modernizarea liniei Valu lui Traian-Palas și dublarea liniei de acces între Ecluză Agigea, Ferri Boat (etapa a II-a).

498 de milioane de euro este valoarea totală eligibilă pentru modernizarea liniei București Nord- Giurgiu Frontieră, etapa a II-a, care presupune reabilitarea liniei Progresu-Jilava-Vidra, reabilitarea liniei Comana-Giurgiu Nord-Frontieră, electrificarea întregului tronson București Progresu-Jilava-Vidra-Comana-Giurgiu Nord-Girugiu Frontieră, dublarea liniei între Daia și Frățești.

48 de milioane de euro este valoarea totală eligibilă pentru îmbunătățirea trecerii feroviare a frontierei la VICȘANI. Proiectul prevede electrificarea liniei Dărmănești-Vicșani, inclusiv lucrări conexe, modernizarea Podului peste râul Suceava, în stația Dornești, pe linia spre Putna.

Perioada de implementare a celor 3 proiecte este cuprinsă între 34 de luni și 56 de luni.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: finanţare ce cai ferate