x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea: În 2021, peste 51.000 de femei au fost victime ale violenței domestice în România

Firea: În 2021, peste 51.000 de femei au fost victime ale violenței domestice în România

31 Ian 2022   •   16:54
Firea: În 2021, peste 51.000 de femei au fost victime ale violenței domestice în România

Peste 51.000 de femei au fost în 2021 victime ale violenței domestice, a anunțat luni Gabriela Firea, ministrul Familiei

„Și mai dureros este că pentru 69 dintre acestea nu s-a mai putut face nimic”, a adăugat ea.

Ministrul Familiei Gabriela Firea a condamnat „orice fel de violență, fie ea verbală, fizică sau...ascunsă în spatele unor glume ”.

„Este strigător la cer să folosești în batjocură imaginea unei victime a violenței domestice, în special a unei femei bătute. Nimeni, niciodată nu ar trebui să ajungă să trăiască o astfel de traumă, să-și ducă viața în teroare și cu frică de pumn. Aceste traume sunt foarte greu sau chiar imposibil de înlăturat și pentru victime contează doar să fie departe de agresori. Nu vreau să mă gândesc ce a fost în sufletul femeilor care au văzut cum un tânăr politician a făcut bășcălie pe seama unui ochi vânăt. Ar fi trebuit să se gândească, totuși, că în spatele acelui ochi vânăt e un suflet chinuit”, a scris luni pe Facebook Gabriela Firea.

Ea spune că în 2021 peste 51.000 de femei au fost victime ale violenței domestice în România, cele mai multe fiind bătute „așa cum a îndemnat politicianul brașovean. Și mai dureros este că pentru 69 dintre acestea nu s-a mai putut face nimic”.

Gabriela Firea susține că fiecare partid politic sau grup de simpatizanți își apără colega jignită, ridiculizată sau supusă unui abuz, dar bătaia și umilința nu au culoare politică.

 

×
Subiecte în articol: gabriela firea