„Sop abuzului fizic și emoțional asupra tinerelor! Consider că testarea virginității este o formă de discriminare de gen, iar virginitatea nu este un termen medical sau științific, ci un concept social, cultural și religios care reflectă discriminarea de gen a femeilor. Această practică reprezintă un act de violență împotriva femeilor și o încălcare a drepturilor omului, cum ar fi dreptul de a fi protejat de discriminare pe criterii de sex, dreptul la viață, libertate și siguranță a persoanei, inclusiv integritatea fizică și drepturile copilului”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.
Ministrul Familiei a avut, luni, o întâlnire de lucru pe acest subiect, în continuarea demersurilor de la înființarea ministerului, cu prof.univ.dr. Cristian Curcă, director general în cadrul Institutului Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”, Luminița Popescu, secretar de stat ANES și Anca Hendea, secretar de stat în cadrul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
„ În multe state europene, această practică a fost deja scoasă în afara legii, iar România trebuie să se alinieze acestor cerințe. De exemplu, în Franța și în Marea Britanie testările au fost interzise”, conchide Firea.