Seful Inspectoratului Politiei de Frontiera Mehedinti a anuntat autoritatile locale ca, din cauza aglomeratiei din vama si a faptului ca autovehiculele de mare tonaj stationeaza pe podul construit peste Dunare, s-au produs fisuri la doi dintre pilonii de sustinere ai podului.
S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice a constructiei, in urma careia sa fie propuse masurile de rigoare.
"Trebuie sa analizam din punct de vedere tehnic aceasta situatie. Voi solicita ca o echipa de specialisti sa realizeze o expertiza si sa propuna masurile pe care trebuie sa le luam astfel incat sa oprim deteriorarea podului si sa preintampinam orice pericol care ar putea aparea.' a declarat prefectul judetului Mehedinti, Ion Mitu.