x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fiul unui fost senator PSD, reţinut în cazul corupţiei de la Vama Moraviţa

Fiul unui fost senator PSD, reţinut în cazul corupţiei de la Vama Moraviţa

de Violeta Fotache    |    10 Feb 2011   •   14:22

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Viorel Matei, a declarat, joi, că fiul său, Viorel Lilian Matei, a fost arestat preventiv, în noaptea de miercuri spre joi.

El a afirmat că fiul său era "şeful pregătirii de luptă” de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, din judeţul Timiş, iar în urmă cu 45 de zile fusese detaşat la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moraviţa, unde a fost "filat” în timp ce împărţea banii, chiar de către şeful său, care era ofiţer SRI sub acoperire şi care îi dădea banii obţinuţi prin şpagă să îi împartă colegilor. Fostul senator PSD a precizat că fiul său a fost unul dintre puţinii ofiţeri detaşaţI la Moraviţa, fiindcă "peştii mari” fuseseră detaşaţI la alte vămi. "Fiul meu a fost pe post de căţeluş. În aceste 45 de zile a luat 1.800 de euro. Păi când comandantul tău îţi spune «ia banii şi împarte-i», ce faci? Copilul e şi naiv, e în sistem de un an şi ceva”, a afirmat Matei. Acesta a subliniat că fiul său i-ar fi raportat şefului Poliţiei de Frontieră Timiş ilegalităţile care se petreceau în PTF Stamora-Moraviţa, însă I s-ar fi răspuns "să-şI vadă de treabă”.

Ex-senatorul susţine că fiul său a fost determinat să comită faptele de către ofiţerii sub acoperire: "Cei mai ai dracului, care strângeau bănuţul, erau ofiţerii sub acoperire. Este o provocare, o mârlănie. (...) Nu cred că e o răzbunare politică. Consider că a fost un sistem diabolic de bine gândit de a acoperi marii rechini. Toţi marii traficanţi, în ultimile două luni, au fost plasaţi pe alte zone. Şi novicii şi fraierii au fost puşi în faţă”, a mai spus Matei.

Potrivit DNA, Viorel Lilian Matei, ofiţer în cadrul PTF Moraviţa, este acuzat de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită, în formă continuată. În urma acţiunii de curăţire a vămilor, DNA a reţinut în total 97 de persoane. În ultimul lot de reţinuţI, format din 22 de persoane, trimis azi în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, se află şI fiul fostului senator alături de un alt ofiţer de poliţie de frontieră de la SPF Deta, Florin Dan Pănescu, de şase agenţI de poliţie de la PTF Moraviţa, doi agenţI de poliţie de la PTF Foeni, un agent de poliţie rutieră din cadrul IPJ Timiş, Poliţia Rutieră Deta – Ioan Ţăran, nouă lucrători vamali (cinci din Foeni, patru din Moraviţa) şI doi traficanţI de ţigări.

×