x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FMI revizuieşte în scădere perspectivele de creştere economică la nivel mondial

FMI revizuieşte în scădere perspectivele de creştere economică la nivel mondial

26 Iul 2022   •   21:05
FMI revizuieşte în scădere perspectivele de creştere economică la nivel mondial

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere, marţi, perspectivele economice la nivel mondial, fiind anticipată o creştere de doar 3,2% în 2022 şi de 2,9% anul viitor, cifre mai mici comparativ cu anul 2021 şi cu estimările din aprilie.

Fondul Monetar Internaţional estimează că economia mondială va creşte cu 3,2% anul acesta (minus 0,4% faţă de estimarea din aprilie) şi cu 2,9% anul viitor (minus 0,7% faţă de estimarea din aprilie). În 2021, economia mondială a avut o creştere de 6,1%, care a intervenit însă după problemele grave generate de pandemie în 2020.

Economia Statelor Unite ar urma să înregistreze o creştere de 2,3% anul acesta şi de 1,0% în 2023, în scădere de la 5,7% în 2021. Economia zonei euro probabil va creşte cu 2,6% anul acesta şi cu 1,2% în 2023, în scădere de la 5,4% în 2021, conform datelor prezentate marţi de Fondul Monetar Internaţional într-un raport vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

Anul acesta, Germania va înregistra o creştere economică modestă, de doar 1,2%, PIB-ul Franţei va creşte cu 2,3%, iar cel al Italiei cu 3,0%.

Marea Britanie ar urma să aibă o creştere de 3,2% anul acesta, care probabil va scădea la doar 0,5% în 2023.

China ar urma să aibă o creştere economică de 3,3% în 2022 (în scădere de la 8,1% în 2021) şi de 4,6% în 2023. Estimările pentru India sunt de 7,4% în 2022 şi de 6,1% în 2023.

Rusia ar urma să aibă o scădere semnificativă a PIB-ului în 2022, până la nivelul de minus 6,0%, iar în 2023 scăderea va încetini la minus 3,5%, în contextul impactului sancţiunilor occidentale din cauza invaziei în Ucraina.

"Inflaţia la nivel mondial a fost revizuită în creştere, iar proiecţiile arată menţinerea unui nivel ridicat pentru o perioadă mai lungă", arată raportul FMI.

"Principalele trei economii ale lumii sunt în stagnare, cu efecte importante pentru perspectivele mondiale. Inflaţia reprezintă o sursă majoră de îngrijorare. Economia globală, care încă resimte efectele pandemiei şi invaziei ruse în Ucraina, se confruntă cu perspective din ce în ce mai sumbre şi incerte. (...) Inflaţia mai ridicată decât estimările, mai ales în Statele Unite şi în economiile europene majore, declanşează o contractare a condiţiilor financiare globale. Reducerea economiei Chinei a fost mai gravă decât se anticipa, în contextul cazurilor de COVID-19 şi restricţiilor; în plus, există o serie de efecte negative ale războiului din Ucraina", subliniază Fondul Monetar Internaţional.

(sursa: Mediafax)

×