Depolitizarea TVR se desfăşoără în ritm ameţitor. După ce a reuşit "peformanţa" de a o nominaliza pe şefa biroului de presă din Modrogan, Ada Meseşan, cea care face de regulă nominalizările membrilor de partid pentru talk show-uri şi care într-o jumătate de zi a umplut agenţiile de presă cu declaraţii în calitate de viitor preşedinte-director general (până să afle că Andi Lăzescu e favoritul Cotrocenilor), la capitolul supleanţi s-a desăvârşit.
Din pleiada "specialiştilor media" a fost extrasă Monica Alina Forfotă, tot din pepiniera biroului de presă al PD-L, "personalitate marcantă" a vieţii publice pe care până şi Google are serioase probleme în a o identifica.
Dar nimic nu poate sta în cale voinţei de informare a poporului suveran. Care a găsit-o pe site-ul de socializare hi5, unde vrea să se distreze cu fetele şi pozează lasciv pe malul bălţii sau, după caz, cu picioarele-n sus.
Din nefericire, actul de restricţionare a accesului pe contul de hi5, comis după publicarea acestui articol, va înfrâna serios dorinţa aceluiaşi popor de a socializa în reţea cu Monica Forfotă.
Click pentru a accesa pagina de hi5 a Monicăi Alina Forfotă