x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fost comandant al unei unităţi militare, trimis în judecată pentru luare de mită

Fost comandant al unei unităţi militare, trimis în judecată pentru luare de mită

01 Noi 2012   •   15:25
Fost comandant al unei unităţi militare, trimis în judecată pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari - au dispus trimiterea în judecată, a lui Loga Walter, colonel în rezervă, fost comandant al UM 01541 Budieni, jud. Gorj. Acesta este acuzat de luare de mită, primire de foloase necuvenite și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

"În perioada 2004-2011 Loga Walter, în calitate al de comandant al UM 01541 Budieni, jud. Gorj, a pretins şi/sau primit, în mod repetat, de la 11 cadre militare din subordinea sa, sume de bani sau alte foloase de ordin material în cuantum total de 2.600 euro şi 4.400 lei, pentru a le prelungi contractele de muncă în baza cărora aceştia fuseseră angajaţi în cadrul unităţii militare", potrivit comunicatului DNA.

"De asemenea, în aceeaşi perioadă, Loga Walter a primit, în mod repetat, de la patru cadre militare din subordinea sa, sume de bani sau alte foloase de ordin material în cuantum total de 300 euro şi 270 lei, după ce le aprobase acestora, conform procedurii legale, prelungirea contractelor de muncă sau transferul de la o unitate la alta.

Totodată, inculpatul, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu, a obligat în mod repetat 13 cadre militare din subordinea ca în timpul lor liber (inclusiv în perioadele de concediu legal de odihnă) să execute, cu titlu gratuit, o serie de munci în gospodărie şi pe alte proprietăţi ale sale. Astfel, inculpatul a realizat pentru sine şi familia sa un folos material în cuantum total de 16.650 lei, rezultat din însumarea contravalorii tuturor zilelor de muncă prestate în aceste condiţii de către subordonaţii săi.

În vederea acoperirii prejudiciului şi a asigurării restituirii sau confiscării speciale a sumelor de bani care au făcut obiectul infracţiunilor de corupţie, pe parcursul urmăriri penale s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpatului, până la concurenţa acestor sume.

În cauză, procurorii au colaborat cu lucrători din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Biroul Judeţean Anticorupţie Gorj", se mai arată în comunicat.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, se mai arată în comunicat.

×