x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostul general Stănculescu insistă pentru libertate

Fostul general Stănculescu insistă pentru libertate

de Violeta Fotache    |    27 Mai 2010   •   00:00
Fostul general Stănculescu insistă pentru libertate
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Victor Stănculescu a constestat raportul de expertiză prin care INML statuează că bolile de care suferă nu impun întreruperea executării pedepsei de 15 ani.



Fostul general condamnat la 15 ani de închisoare pentru implicare în reprimarea revoluţiei de la Timişoara, Victor Stănculescu, a contestat ieri la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti (TMTB) raportul de expertiză medico-legală emis de Institutul Naţional de Medicină Legală (INML).

Stănculescu şi apărătorul său nu sunt de acord cu menţiunea din raportul INML, şi anume că bolile de care suferă ex-generalul nu impun întreruperea executării pedepsei. Supăraţi de inadvertenţe, Stănculescu şi avocatul lui au solicitat instanţei să ceară de la INML buletinele medicale în urma cărora a fost întocmit raportul prezentat în instanţă. Instanţa militară a admis cererea şi a acordat termen pe 9 iunie în procesul în care Stănculescu cere pentru a doua oară întreruperea executării pedepsei.

Reamintim că iniţial, pentru rezolvarea problemelor medicale, i s-a acceptat o întrerupere de un an (în mai 2009), însă după numai trei luni Stănculescu a fost nevoit să se întoarcă în penitenciar, după ce Curtea Militară de Apel Bucureşti a revocat decizia de întrerupere.

×
Subiecte în articol: observator