x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostul şef al Vămilor, Radu Mărginean, audiat la DNA

Fostul şef al Vămilor, Radu Mărginean, audiat la DNA

23 Feb 2011   •   13:54

Fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Radu Traian Mărginean, s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care este învinuit de luare mită în legătură cu ancheta de corupţie de la Vama Halmeu. El a fost întrebat de procurori dacă îşi menţine declaraţile date până în prezent în acest dosar care este instrumentat la DNA Oradea. Avocatul lui a spus că procurorii nu i-au prezentat până în acest moment nicio probă şi că Mărginean îşi menţine declaraţiile.

Apărătorul s-a întrebat de ce procurorul DNA de la Oradea a venit la Bucureşti pentru audieri, în condiţiile în care dosarul este încă instrumentat la nivel teritorial.

În acest dosar, tot miercuri, la DNA a venit şi Eugeniu Petrescu, cel care ar fi facilitat întâlnirea dintre fostul şef al ANV Radu Traian Mărginean şi fostul şef al Vămii Halmeu Nicoleta Dobrescu.

În dosarul privind cazul de corupţie de la Vama Halmeu, Radu Traian Mărginean a fost pus sub învinuire de procurori pentru luare de mită. El a fost audiat şi la DNA Oradea.

Şeful Serviciului Teritorial al DNA Oradea, procurorul Marius Iancu, a afirmat, la începutul anchetei, că Nicoleta Dobrescu nu a susţinut un concurs pentru ocuparea postului de şef al Vămii Halmeu, ci a fost delegată în funcţie în urma unei întâlniri cu şeful Autorităţii Vămilor, Radu Traian Mărginean. Întâlnirea a avut loc în 23 septembrie 2009 şi a fost programată de către Florian Liviu prin intermediul lui Eugeniu Petrescu.

"În urma acestei întâlniri, în care s-au făcut nişte promisiuni, învinuita Dobrescu Nicoleta a fost delegată, prin ordin al şefului ANV, în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu. Conform probelor de la dosar, învinuita Dobrescu Nicoleta a fost de acord să remită inculpatului Florian Liviu această sumă pretinsă, de 130.000 de eure. În schimb, înţelegerea dintre cei doi a fost ca suma să se remită prin intermediari, un complice al inculpatului Florian Liviu, care urma să primească această sumă de bani şi un complice al învinuitei Dobrescu Nicoleta, care urma să remită suma de bani inculpatului Savu Ion", se arată în încheierea Tribunalului Satu Mare, din 4 februarie 2011, privind decizia de arestare pe 29 de zile a trei dintre inculpaţii în cazul mitei de la Vama Halmeu, Liviu Florian, Ion Savu şi Ioan Romeo Niţu.

×