x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Milioane de panouri fotovoltaice au primit aprobare de mediu

Milioane de panouri fotovoltaice au primit aprobare de mediu

de Redacția Jurnalul    |    19 Ian 2024   •   16:45
Milioane de panouri fotovoltaice au primit aprobare de mediu

Cel mai mare parc fotovoltaic din România se va construi în județul Arad și însumează 1.790.000 de panouri, anunță Ministerul Mediului. Puterea instalată care va fi generată de sistem este de 1.065 MW, iar energia electrică obținută va fi distribuită în Sistemul Energetic Național.

„Proiectele care vizează folosirea energiei solare sau eoliene, pentru producerea energiei electrice, sunt unele din cele mai importante investiții aprobate din punct de vedere al protecției mediului, în cursul anului 2023, de Agențiile pentru Protecția Mediului (APM)”, transmite Ministerul Mediului.

Potrivit sursei citate, cel mai mare parc fotovoltaic din România, care se va construi în județul Arad și însumează 1.790.000 de panouri, precum și cele 31 de hectare de teren din județul Botoșani, pe care va fi construit un parc eolian cu 23 de turbine sunt, potrivit Președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, doar o parte din proiectele pentru care s-au emis deja acte de reglementare.

„Parcurile fotovoltaice din județul Arad, reprezintă o categorie importantă de proiecte aprobate de APM Arad, în cursul anului trecut, conform datelor furnizate de agenția județeană. Acestea urmează să fie dezvoltate, în următorii ani, de două companii private, pe suprafețe impresionante, de 1.065 și, respectiv, 690 de hectare. Astfel de proiecte există în mai multe județe din țară, chiar dacă de dimensiuni mult mai mici, o dovadă că România mizează pe energia regenerabilă”, a declarat președintele ANPM.

Cel mai important din aceste proiecte, denumit „Arad 1”, va include 1.790.000 de panouri fotovoltaice, 311 posturi de transformare și invertoare de la 800 V la 33 kV, nouă substații de transformare și trei stații de transformare, precum și sisteme de stocare a energiei electrice. Acesta este cel mai mare parc fotovoltaic din România și conform proiectului, puterea instalată care va fi generată de sistem este de 1.065 MW, iar energia electrică obținută va fi distribuită în Sistemul Energetic Național.

„Mai mult decât atât, parcurile fotovoltaice și însumează 1.138.344 de panouri fotovoltaice, 125 de posture de transformare, 5 substații de transformare și o putere instalată totală de 683 de MW, care vor fi distribuiți, de asemenea, în Sistemul Energetic National. Împreună cu , acestea totalizează aproape 3.000.000 de panouri fotovoltaice”, a mai spus Laurențiu Alexandru Păștinaru.

Și în județul Mehedinți a fost aprobat un proiect care vizează construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafata de 1.713.135 mp teren situat în comuna Jiana. Valoarea acestei investiții este estimată la circa 80 de milioane de euro.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: fotovoltaice pastinaru