x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Funeraliile cu onoruri militare ale lui Ivan Patzaichin vor avea loc marți, înmormântarea la Bellu

Funeraliile cu onoruri militare ale lui Ivan Patzaichin vor avea loc marți, înmormântarea la Bellu

06 Sep 2021   •   17:23
Funeraliile cu onoruri militare ale lui Ivan Patzaichin vor avea loc marți, înmormântarea la Bellu
Sursa foto: Hepta

Funeraliile cu onoruri militare ale lui Ivan Patzaichin se vor desfășura marți, la ora 13:00, la Clubul Sportiv Dinamo și vor fi urmate de slujba de înmormântare la Cimitirul Bellu.

Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face începând de luni, ora 12:00, la Muzeul Clubului Sportiv Dinamo.

Ivan Patzaichin a încetat din viață duminică, 5 septembrie. Sportivul s-a născut la 26 noiembrie, 1949, într-o familie de lipoveni, în satul Mila 23. El a fost cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 şi 1984 şi triplu laureat cu argint. Sportivul a devenit ulterior antrenor, iar în ultimul timp se dedicase antreprenoriatului social, preocupat de promovarea sportului, mișcării în aer liber și a ecoturismului.

Recunoscut drept unul dintre cei mai mari campioni ai secolului al XX-lea, în 1990, Comitetul Internaţional Olimpic i-a acordat cea mai înaltă distincţie a acestui for, „Colanul de Argint”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ivan patzaichin