x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Furtună de contestaţii la BAC: Peste 35.000 de elevi cer recorectarea!

Furtună de contestaţii la BAC: Peste 35.000 de elevi cer recorectarea!

04 Iul 2011   •   14:38
Furtună de contestaţii la BAC: Peste 35.000 de elevi cer recorectarea!

Ialomita: 951 de contestatii

Un numar de 951 de contestatii la examenul de bacalaureat au fost depuse in judetul Ialomita, cele mai multe fiind la disciplinele matematica si limba si literatura romana. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Ialomita, 1.444 de elevi din judet nu au promovat examenul de bacalaureat. "Au fost 1.444 de elevi respinsi la bacalaureat, iar la centralizarea contestatiilor depuse in centrele de examinare s-au numarat 951 de contestatii. Lucrarile respective vor fi trimise in conditii de siguranta la un centru de examinare din alt judet si, incepand cu ora 8.00, maine dimineata (n.r. - marti), acestea incep sa fie verificate. Pot sa va spun ca cele mai multe contestatii sunt la matematica, urmate de disciplina limba si literatura romana", a declarat inspectorul general scolar al ISJ Ialomita, profesor Ilie Stavar.

Timis: Peste 2.100 de contestatii

Un numar de 2.144 de contestatii la examenul de bacalaureat au fost depuse, luni, in judetul Timis, cele mai multe fiind la disciplinele matematica si limba si literatura romana.

Inspectorul scolar general al judetului Timis, Marin Popescu, a declarat ca 2.144 de contestatii au fost depuse de elevii care au sustinut examenul de bacalaureat si care nu au obtinut note de trecere sau nu au fost multumiti de nota obtinuta. Potrivit acestuia, cele mai multe contestatii, 702, se inregistreaza la matematica, in timp ce alte 662 de contestatii sunt la limba si literatura romana. Pe de alta parte, Marin Popescu a declarat ca dupa centralizarea rezultatelor s-a constatat ca la noua licee din Timis niciun elev nu a reusit sa promoveze examenul de bacalaureat. In Timis, la examenul de bacalaureat s-au inscris 6.905 elevi, din care 276 nu s-au prezentat. Din cei 6.629 de elevi prezenti, 110 au fost eliminati pentru tentative de fraudare a examenului, iar 4.411 au fost respinsi.

Iasi: Aproape 2.000 de contestatii depuse la bac

Luni, absolventii ieseni de liceu au depus 1.928 contestatii cu speranta ca vor primi note mai mari fata de cele obtinute la bacalaureat. Cele mai multe contestatii au vizat examenul de limba romana - 628, in timp ce la istorie si matematica au fost 699, iar 601 la disciplinele probei Ed). La nivelul judetului Iasi, doar 41,9 la suta, adica 2.672 dintre cei 6.839 de elevi care s-au inscris la acest examen, l-au promovat, in timp ce alti 513 nici macar nu s-au prezentat. “Nu trebuie sa dam vina pe nimeni pentru rezultatele din acest an. A venit vremea scadentei pentru ca am ignorat 20 de ani invatamantul. E momentul adevarului, asta e de fapt realitatea. Procentul de promovabilitate in judetul Iasi reflecta realitatea', a spus prof. Liliana Romaniuc, seful ISJ Iasi. Reprezentantii institutiei i-au anuntat, totodata, pe cei care au depus contestatii ca acestea nu se corecteaza in Iasi, ci in alte judete. (Cristinel C. Popa)

9.000 de contestatii in Capitala

Comisia municipala de bacalaureat a inregistrat aproximativ 9.000 de contestatii a declarat inspectorul general scolar, profesor Cristian Alexandrescu.

La sesiunea iunie-iulie a examenului de bacalaureat promovabilitatea a fost 42,03 la suta inaintea contestatiilor, cea mai mica inregistrata vreodata dupa Revolutie, a spus inspectorul general scolar Cristian Alexandrescu. "Este cea mai mica promovabilitate inregistrata vreodata in Bucuresti, fiind vorba de 42,03 la suta din candidatii inscrisi la sesiunea de bacalaureat din aceasta vara. Sunt situatii in care un elev a fost respins la o singura proba, dar sunt si cazuri de elevi care nu au promovat mai multe discipline", a mai spus Alexandrescu. In Capitala, la bacalaureat au fost inscrisi aproximativ 22.000 de elevi, examenul fiind organizat in 71 de centre, in 60 fiind instalate camere de supraveghere video.

Suceava: Peste 3.500 de contestatii

Potrivit ISJ Suceava, in judetul Suceava s-au inregistrat 3.515 contestatii la examenul de bacalaureat, cele mai multe, 1.144, fiind la limba romana.

Totodata, s-au mai inregistrat 863 de contestatii la matematica T2 si 204 la matematica T1, 461 la biologie vegetala si animala T1, anatomie si fiziologie umana, genetica umana T2, alte 176 la istorie, 252 la geografie, 114 la fizica, 59 la chimie organica T1, nivel 1, 30 la informatica T1 intensiv, dar si la alte discipline. In judetul Suceava, promovabilitatea la examenul de bacalaureat inainte de contestatii a fost de 65,03 la suta, cu aproape 20 la suta mai putin fata de anul trecut. In Suceava, la examenul de bacalaureat din acest an s-au inscris 7.342 de candidati si s-au prezentat 7.147 de absolventi de liceu, din care cinci au fost eliminati pentru frauda la proba scrisa de limba si literatura romana. Astfel, 2.494 candidati au fost respinsi- reprezentand un procent de 34,9 la suta din totalul celor prezenti, iar dintre cei respinsi 1.897 au obtinut note sub cinci si 597 de candidati au obtinut note intre 5 si 5,99.

Peste 2.400 de contestatii in judetul Valcea

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Valcea, profesor Ana Maria Floroiu, cele mai bune rezultate s-au inregistrat la Colegiul National "Alexandru Lahovari" din Ramnicu Valcea, unde din cei 421 de elevi care au sustinut examenul, doar 4,98 la suta au fost respinsi, iar 44,54 la suta dintre acestia au medii intre 9 si 9,99, fara sa fie inregistrata insa vreo medie de 10. "Au fost 4.729 de candidati prezenti la bacalaureat in judetul Valcea, 54,41 la suta dintre ei fiind declarati admisi, iar 2.156 respinsi. S-au depus 2.436 de contestatii, unii dintre candidatii care au picat nu au formulat contestatii, iar altii au depus la toate cele trei materii. Reverificarea lucrarilor va avea loc incepand de maine (n.r. - marti), intr-un centru de examinare din judetul Dolj", a declarat profesor Ana Maria Floroiu.

Craiova: Peste 2.000 de contestatii

Peste 2.000 de contestatii au fost inregistrate, luni, la centrul de examen din judetul Dolj, in conditiile in care peste 4.000 de liceeni au picat bacalaureatul, cei mai multi dintre ei la proba de matematica, a declarat, luni, inspectorul scolar Cerasela Cremene. Potrivit sursei citate, in judetul Dolj au picat examenul de bacalaureat 4.078 de elevi, din cei 7.221 inscrisi la probele nationale. "Inca nu am finalizat actiunea de centralizare, dar pot spune ca au fost depuse 2.200 de contestatii. Sunt mai multe contestatii depuse, insa este normal avand in vedere ca procentul de promovabilitate la bacalaureat este mai mic decat anul trecut, deci mai multi elevi picati, a declarat inspectorul. Conform aceleiasi surse, matematica si fizica sunt materiile care au creat cele mai multe probleme elevilor doljeni. "La matematica promovabilitatea este de 42 la suta, in timp ce la fizica este de 41,78 la suta. Cei care doreau sa conteste nota primita, au avut posibilitatea s-o faca azi (luni - n. r.), pana la ora 12.00, a mai spus inspectorul scolar Cerasela Cremene.

Bistrita-Nasaud: peste 1.500 de contestatii

Un numar de 1.553 de contesatii au fost depuse in urma examenului de bacalaureat, in judetul Bistrita-Nasaud, cele mai multe fiind inregistrate la disciplinele matematica, limba si literatura romana si biologie, in timp ce in Satu Mare 1.228 de elevi au contestat rezultatele obtinute la examen.

Potrivit unui comunicat de presa transmis de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bistrita-Nasaud, in cursul zilei de luni au fost depuse 1.553 de contestatii, iar numarul cel mai mare de contestatii s-a inregistrat la disciplina matematica T2, urmata de limba romana si biologie vegetala si animala. Conform sursei citate, in perioada 5 - 7 iulie se vor reevalua lucrarile, urmand ca in data de 8 iulie sa fie anuntate rezultatele finale.

Inainte de contestatii, promovabilitatea examenului de bacalaureat in judetul Bistrita-Nasaud a fost de 41,92 la suta, mai mic fata de anul trecut, cand a fost de 58,9 la suta. Un numar de 3.447 de elevi au sustinut examenul de bacalaureat, din care doar 1.445 au reusit sa promoveze.

Arad: Peste 1.600 de contestatii

Peste 1.600 de contestatii au fost depuse in urma probelor din cadrul examenului de bacalaureat desfasurat in judetul Arad, ceea ce inseamna ca mai mult de o treime dintre candidati sunt nemultumiti de notele obtinute.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Arad, Laura Putnic, a declarat, luni, ca au fost depuse 1.645 de contestatii, dupa afisarea rezultatelor. Numarul participantilor la probele examenului de bacalaureat a fost de 4.477, ceea ce inseamna ca mai mult de o treime au facut contestatii. Anul trecut au fost depuse aproximativ 800 de contestatii, iar in anul 2009 au fost depuse 300. Conform ISJ Arad, lucrarile ale caror note au fost contestate vor fi recorectate in alte judete.

Judetul Vaslui: 1.655 de contestatii

Un numar de 1.655 de contestatii au fost depuse in judetul Vaslui, in urma primei sesiuni a bacalaureatului, cele mai multe nemultumiri fata de notele obtinute la tezele scrise fiind la limba romana si matematica. Aproximativ 20% din cele 9.000 de teze sustinute de candidatii la sesiunea de vara a examenului de bacalaureat au fost contestate, in conditiile in care promovabilitatea in judetul Vaslui a fost de 43,27%. Cele mai mult contestatii, respectiv 606 teze, au fost la limba si literatura romana, urmate de contestatiile la matematica, cu 451 de teze, istorie, cu 139 de teze, si geografie, cu 162 de teze.

Bihor: 2.493 de contestatii

Aproape 2.500 de elevi bihoreni care au sustinut examenul de bacalaureat au contestat notele obtinute, cele mai multe, respectiv 908, fiind depuse la limba si literatura romana.

Seful Inspectoratului Scolar Judetean Bihor, Dorel Luca, a declarat ca in judet s-au inregistrat 2.493 de contestatii ale notelor obtinute la examenul de bacalaureat. "Cele mai multe contestatii s-au depus la limba si literatura romana, 908 la numar, respectiv la matematica - 805", a declarat Luca.

Mures: peste 2.200 de contestatii

Un numar de 2.205 contestatii ale notelor obtinute la examenul de bacalaureat au fost depuse in judetul Mures, acestea urmand sa fie sortate, sigilate si trimise la centrul de evaluare si solutionare de la Cluj-Napoca. Inspectorul scolar general al judetului Mures, Dumitru Matei, a declarat ca cele trei centre de evaluare din judet au primit 2.205 contestatii. "Avem 2.205 contestatii la nivelul judetului Mures, din cele trei centre de evaluare existente. Sunt contestatii depuse de cei care nu au promovat la bacalaureat o proba sau mai multe, ale celor care nu au reusit sa obtina o medie generala de minim 6.00, necesara promovarii examenului, dar avem si contestatii pentru marire de la elevi care considera ca meritau o nota mai mare. Aceste lucrari se vor transporta la Cluj-Napoca in cursul zilei (luni - n.r.) sau maine dimineata (marti - n.r.), unde este un centru de evaluare si solutionare pentru trei judete, printre care si Mures", a declarat Matei.

Cluj: 2.355 de contestatii

Inspectoratul Scolar Judetean Cluj a inregistrat 2.355 de contestatii din partea elevilor nemultumiti de media obtinuta la bacalaureat, reprezentand 85,8 la suta dintre cei respinsi, cele mai multe fiind depuse la limba si literatura romana. Potrivit unui comunicat transmis, luni, de ISJ Cluj, foarte multe contestatii au fost depuse la limba si literatura romana, matematica, biologie si geografie. "In urma centralizarii cererilor de contestatii la examenul de bacalaureat s-au inregistrat, la nivelul judetului Cluj, un numar de 2.355 de cereri. Dintre acestea, cele mai numeroase, pe specialitati, sunt 860 la limba si literatura romana, 737 la matematica, 203 la biologie si 125 la geografie", se arata in comunicat.

Botosani: Peste 1.300 de contestatii

Peste 1.300 de contestatii au fost depuse la liceele din Botosani de candidatii la Bacalaureat nemultumiti de notele obtinute, in judet fiind declarati respinsi 1.562 dintre cei 3.641 de candidati. Potrivit reprezentantilor ISJ Botosani, cele mai multe contestatii, aproximativ 500, au fost formulate fata de notele obtinute de candidati la proba de limba si literatura romana, dar au fost elevi care au contestat rezultatul si la biologie, istorie sau geografie. "Ultima centralizare arata ca au fost depuse 1.302 contestatii", a declarat inspectorul scolar botosanean Carmen Nichita.

×