Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Două săptămâni
Atât i-a luat preotului Calistrat Chifan să-și ceară scuze public pentru agresiunea fizică a două femei. Dar, ca orice adevărat creștin, nu s-a abținut – referindu-se la ele - să nu strecoare sintagma ”mici sufletește și moral”. Iacătă, deci, marca agresorului lipsit de empatie.
Mă întâlnesc atât de des cu duhoarea asta cognitivă. Oameni care lovesc, bat, jignesc, intimidează oameni fără vreun regret autentic, chiar dacă înțeleg consecințele faptelor lor. Pur și simplu nu le pasă. Mai degrabă sunt preocupați de ei înșiși , dacă îi pui sub reflectorul propriei urâțenii. Vor investi mai degrabă timp să-și refacă frizura, machiajul coafura decât să petreacă măcar un moment contemplând suferința provocată celuilalt. Cel pe care l-au rănit, l-au asuprit, l-au victimizat.
Victimele mă întreabă: de ce eu? De ce mie? Iar răspunsul e, de cele mai multe ori, că nu e nimic, dar absolut nimic special la victimă. E ecuația simplă: context + oportunitate = pasaj la act. Agresorul de obicei trăiește la buza frustrării, inadecvării, nevoii de validare dar și de eșapament emoțional. Asta face că, cel mai des, oamenii din proximitatea lui să-i simtă fierea și temperamentul. Sunt aceiași oameni pe care anterior i-a sedus, i-a injectat cu sentimentul că sunt speciali, că sunt aparte în ochii lui, că sunt doriți, iubiți, importanți.
Neîntâmplător după act, după faptă, acesta va spune ”uită-te ce-am ajuns să fac din cauza ta”.
În vânătoare își găsește vânătorul scop și identitate. Unele victime întrunesc criteriul unui trofeu. Altele, prin atitudine și comportament, reprezintă o parte a minții agresorului pe care acesta o urăște, în care se oglindește și care-l exasperează. Neîntâmplător după act, după faptă, acesta va spune ”uită-te ce-am ajuns să fac din cauza ta”.
Din cauza ta. Majoritatea oamenilor, judecând violența, încă sunt de opinie în România că e un fenomen care se petrece între agresor și victimă, cumva cu dublă comandă, dublă participare. Știm că agresorul are capsa pusă, fitilul scurt, năravuri vicii și o fire dificilă. Acestea sunt alibiurile lui. Dar, cultural, românul e mai degrabă interesat să evidențieze neîndemânarea victimei, inabilitatea ei de-a domestici bestia, ba chiar – la limită – păcatul de-a fi incitat comportamentul. Spre exemplu dacă bărbatul e beat, nu mai bine-l lăsai în pace? De ce-a trebuit să-i reproșezi? Sau, dacă bărbatul e prins că înșală, nu mai bine treceai asta sub tăcere? Și să-ți duci crucea?
Îi cerem și să îndure, dar și să se ridice deasupra obișnuinței. Dar când ajunge să fie bătută, cel mai des e din cauza ei
Femeia, în România, e în același timp un cetățean de rang secund dar și o versiune idealizată a omului. Îi cerem și să îndure, dar și să se ridice deasupra obișnuinței. Dar când ajunge să fie bătută, cel mai des e din cauza ei. În cazul lui Calistrat care a fost, carevasăzică, ofensa? ”micimea sufletească și morală”.
Citește pe Antena3.ro
Logica spune că musiu Chifan n-ar fi atins vreodată vreo femeie sufletistă și de înaltă morală. Căci cine-ar face-o. Subjonctiv susține că există un merit al smetiei când dai într-un om mic, sau într-un deviant de la norma morală.
Deunăzi discutam cu un pacient de față cu părinții. Tată-su, absolut onest, a admis că l-a bătut de câteva ori în viață, destul de zdravăn. Nu mai mult de cinci, a numărat pe degete. Hai să fim serioși, ălea n-au fost bătăi, nu poate susține că a fost bătut în copilărie. Păi eu când eram copil dormeam la streașină dacă-l supăram pe tata!
Nu-i așa că e interesant când – deodată – construiești un șubler cu care măsori agresivitatea violentă? Și tragi, arbitrar, o linie dincolo de care există violență, dar ce e pe linie, sau sub linie, încetează să fie? Presupunerea este că orice e sub linie ar trebui să poarte un alt nume: disciplinare, admonestare, ”unde dă părintele crește”, ”unde dă popa pupă Duhul sfânt” sau alte metafore care, de fapt, transmit victimei că, mutatis mutandis, ce-a îndurat de fapt nu e un abuz, cât o binecuvântare deghizată. Un oximoron. O durere ”dureros de dulce”. Cam cum e dragostea uneori.
Te bat din vina ta. Te bat spre binele tău. Te bat ca să înțelegi. Te bat pentru că meriți
Cât de pervers mecanism! Și încă de câte alte dăți vor auzi copiii după ce-au mâncat bătaie fix aceleași lucruri: te bat pentru că te iubesc. Te bat din vina ta. Te bat spre binele tău. Te bat ca să înțelegi. Te bat pentru că meriți, pentru că altfel nu se poate. Te bat și după aceea ai să devii un om mai bun.
Dar dacă nu devii, agresorul e descărcat de vină. De fapt el a încercat totul, chiar și să-ți dea o ”lecție fizică”. E un defect, o insuficiență de-a ta că n-ai fost suficient de deștept, de adept să înțelegi.
Suntem obligați să schimbăm acest scenariu cultural. El este îngemănat, prin generații, cu alte comportamente pe care le numim ”externalizante”. Este marele generator de anxietate proiectată înafară, de neîncredere, suspiciune, stimă scăzută de sine, și – aproape de unul singur – pune persoana pe-o traiectorie turbulentă mai târziu în viață.
Asta nu vrea să spună că – în mod obligatoriu – lumea unde n-au să mai existe palme și pumni e mai bună. Am întâlnit prea des oameni care admiteau, senin, că nu și-au lovit niciodată copilul. Cu palma sau cu pumnul. Dar cu cuvântul și prin atitudine l-au suprimat. Violența vine în multe feluri, și nu toate rănile se lasă cu vânătăi.
E un huligan. Un lup în haină de oaie
Sunt oripilat de Chifan. Nu de el, ca persoană fizică. În cele din urmă lumea în care trăiește el e diformă, urâtă, și și-o merită pe deplin în timp ce-și umflă cimpoiul propriilor minciuni cu aură religioasă. E un huligan. Un lup în haină de oaie.
Sunt oripilat de aura, de charisma pe care o proiectează și care regăsește un număr de oameni pregătiți să-i apere logica, să-i preia mesajul, să-i emuleze soluțiile la dilema emoțională. În lipsă de altceva, rupe parul din gard.
Nu avem încă, în România, o cultură suficientă a legii încât să și pedepsim mai bine astfel de fapte, dar și să trimitem condamnatul într-o comunitate unde să se poată, chiar, reabilita. Pedepsind făptașul, de fapt, perpetuăm ciclul violența. Nu există justiție terapeutică. Nu există scăpare din lanțul regulamentelor primitive, despre putere și dominație, unde e o virtute să îți lovești seamănul doar pentru că îți este inferior.
Cine e, ”Părinte” Calistrat, mic la suflet și imoral, de fapt? Serios acum, cine?”, a scris Gabriel Diaconu pe pagina sa de Facebook.
Două femei l-au acuzat pe preotul Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni că au fost bătute de acesta în curtea lăcaşului de cult.
„La data de 09 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Iași au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că atât ea cât și sora sa au fost agresate de către un bărbat, în timp ce se aflau la un lăcaș de cult. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurilor legale”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași. A fost deschis dosar penal pentru lovire și alte violențe, cercetările desfășurându-se in rem.
