x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gabriela Firea: CEx va decide un preşedinte interimar al PSD Bucureşti ,dacă voi fi demisă din această poziţie

Gabriela Firea: CEx va decide un preşedinte interimar al PSD Bucureşti ,dacă voi fi demisă din această poziţie

13 Noi 2018   •   14:44

Preşedintele interimar al PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat marţi că, în cazul în care va fi demisă din această funcţie, Comitetul Executiv va decide un preşedinte interimar, urmând să aibă loc alegeri privind şefia organizaţiei. 

"Dacă eu voi fi demisă din această poziţie, Comitetul Executiv va decide un preşedinte interimar. Înţeleg că este o altă candidatură acum şi vor fi nişte alegeri la care vor fi candidaţi. Poate şi eu, poate şi alţi primari de sectoare, poate şi alţi parlamentari. Până la urmă, bucureştenii care sunt membri PSD trebuie să-şi spună cuvântul, nu neapărat CEX, care poate să-şi spună cuvântul cu privire la interimat", a declarat Gabriela Firea la finalul Biroului Permanent Naţional al PSD. 

Ea a adăugat că nu s-a discutat în şedinţă situaţia sa, respectiv reproşurile aduse în ultima perioadă preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. 

"Se discută într-o proximă şedinţă. (...) A luat cuvântul un coleg care a spus că vrea detalii cu privire la afirmaţiile mele vizând intenţia unei ordonanţe de urgenţă pentru transformarea sectoarelor în unităţi administrativ teritoriale. Şi domnul Dragnea a afirmat că nu este subiectul acestei şedinţe, că se va discuta într-o proximă şedinţă. Nici nu a negat, nici nu a confirmat. A spus că nu este subiectul acestei şedinţe. (...) Luni va fi CExN, aşa am înţeles. CExN-ul ne-a dat, CExN-ul îmi va putea lua", a explicat primarul Capitalei. 

Întrebată dacă au fost discuţii tensionate în BPN al PSD, Gabriela Firea a negat: "Nu, de ce? Suntem oameni maturi". AGERPRES

×
Subiecte în articol: gabriela firea