Fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea, a transmis românilor, un mesaj de 1 mai în care își arată respectul si prețuirea pentru cei care muncesc."Respect si prețuire mâinilor şi minților care trudesc. La multi tuturor celor care își câștigă existenta prin muncă. Pe șantiere, în spitale, școli, fabrici, birouri, pe câmp şi, nu în ultimul rand, în casă, în gospodărie. Multi ani puternici celor care asigura pâinea cea de toate zilele", a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Ziua de 1 mai este cunoscută și ca Ziua Internațională a Muncii, sărbătorită în multe țări, inclusiv în România. Pentru majoritatea țărilor din Europa, inclusiv la noi, 1 Mai - Ziua Muncii este zi libera legală.
În România, ziua de 1 Mai a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890. De atunci și până la instaurarea regimului comunist, atât sub Carol I sau regele Ferdinand, Ziua Muncii a fost marcată prin sărbători câmpenești și ieșiri la iarbă verde.