Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dosarul celor şapte tablouri furate din Olanda – capodopere ale unor maeştri – stârneşte în continuare multe întrebări. Cea mai apăsătoare este legată de distrugerea totală a picturilor – cea mai gravă pierdere de artă din patrimoniul universal în urma unui act deliberat din ultimele decenii. De la ultimul război mondial nu s-a mai întâlnit un asemenea act ireparabil incendierea în vrac a unor tablouri celebre. În Olanda, locul de unde au fost furate tablourile, impactul emoţional al jafului urmat de deznodământul cu putere de cataclism pentru lumea muzeelor, a colecţionarilor şi iubitorilor de artă va avea consecinţe pe termen lung.
În furturile de obiecte de artă, mai ales când este vorba de capodopere, anchetele poliţieneşti urmăresc cu prioritate recuperarea acestora şi protejarea lor de la distrugere. Prinderea şi pedepsirea infractorilor sunt, potrivit normelor elementare de lucru în investigaţiile din acest domeniu, pe planul secund.
Salvarea tablourilor nu pare să fi fost însă prioritară în ancheta condusă de DIICOT. Din rechizitoriu şi din informaţiile publice asupra acestui caz se nasc suspiciuni legate de capacitatea procurorilor din instituţia condusă în acea perioadă de Codruţ Olaru de a discerne şi atinge obiectivul salvării capaodoperelor semnate de Matisse, Picasso, Monet, Gaugain. În percheziţiile efectuate procurorii şi poliţiştii s-au aflat la un moment dat doar la câţiva metri de locul în care erau ascunse tablourile. Este de neînţeles de ce nu au fost monitorizate pesonaje-cheie din grupul de suspecţi, deşi existau indicii clare despre intenţiile devastatoare ale infractorilor şi complicilor. În rechizitoriul de trimitere în judecată a hoţilor valoarea tablourilor distruse prin ardere este apreciată de DIICOT la 18 milioane de euro. Acesta este şi nivelul salariilor încasate într-un an de această structură! În comerţul de artă tablourile acum dispărute şi distruse sunt catalogate la circa 200 de milioane de euro. Adică, bugetul pe zece ani al DIICOT!
Rechizitoriul de trimitere în judecată a hoţilor celor şapte tablouri celebre arată modul primitiv de operare al infractorilor, dar şi ochiurile largi ale plasei întinse de instituţiile statului român în lupta cu crima organizată. După spargerea de la muzeul din Rotterdam, hoţii au intrat în România la bordul unei maşini înmatriculate în Bulgaria. În octombrie 2012, când hoţii treceau graniţa cu prada ascunsă superficial, nici unui poliţist de la frontieră nu i s-a părut ceva suspect la echipajul românesc îmbarcat în maşina cu plăci bulgăreşti. În baza de date a Poliţiei ar fi trebuit să fie găsiţi rapid. Eugen Daniel şi Mihai Alexandru Bitu erau deja trimişi în judecată din iunie 2012 şi instanţa îi căuta. În plus, Radu Dogaru figura în fişierele poliţiei olandeze pentru activităţi suspecte. Cum funcţiona la graniţa de vest sistemul Schengen de evidenţă a persoanelor suspecte? Mai mult, după ce nu au găsit cumpărători în România, Radu Dogaru şi Alexandru Bitu trec din nou graniţa de vest şi ajung în Belgia. Nici acum nu cad în plasă; trec ca prin brânză pe lângă vameşi şi poliţişti în noiembrie 2012, când ancheta era în toi, dar nu fusese nimeni prins. Deşi...
Poliţia din Măcin şi Tulcea, locul de baştină al hoţilor, deja trimişi în judecată sau cu părinţi aflaţi în puşcărire, nu sesizează nimic suspect în “repatrierea” celor cunoscuţi că făceau parte dintr-o bandă de intrelopi periculoşi. Unde au fost “şoptitorii” plătiţi să dea ponturi poliţiei, mai ales că nu era un secret că “turiştii” noştri făceau naveta în Olanda şi Belgia?
În octombrie, veniţi în ţară, hoţii care îşi puseseră prada la păstrare, erau în febra căutării de clienţi. În 2 noiembrie au o “reuniune” de lucru în apartamentul lui Petru Condrat, asistentul lui Cătălin Botezatu. Condrat le deschide poarta spre lumea ceţoasă a modellingului şi a unei case de licitaţie cu ştaif. Lui Constantin Dinescu, proprietarul acesteia, nu i se pare suspectă oferta, deşi în România nu s-a vândut şi nici nu s-a cumpărat în ultimii ani vreo capodoperă a pictorilor. În schimb, jaful de la Rotterdam era binecunoscut, se ştiau şi piesele dispărute. Ciudat, nici evaluatoarea de la Muzeul Naţional de Artă nu anunţă autorităţile, deşi îl avertizează pe intermediar că “oferta nu e curată” şi chiar îl sfătuieşte că “ar fi bine să te tot duci cu ele” şi chiar “că ar fi bine să le predea Poliţiei”. Aşadar, tablourile circulau prin România, dar DIICOT habar nu avea. Nu cei din “lumea bună” i-au turnat pe hoţi la Poliţie, ci o fată cu obiceiuri lejere, care trăia cu unul dintre hoţi. Andreea văzuse pe telefonul lui Bitu fotografiile tablourilor şi i-a denunţat. Procurorii DIICOT i-au pus sub urmărire şi interceptările telefonice îi incriminau. Mai mult, arătau că hoţii erau disperaţi că nu pot valorifica marfa şi aveau intenţia să o distrugă. În 18 ianuarie 2012, cu trei zile înainte de arestare, ei erau decişi să “scape de acareturi” dacă nu găsesc un cumpărător. Sub ancheta din arest, după 21 ianuarie, procurorii nu reuşesc să afle unde sunt tablourile. Nu intuiesc unde să le caute atent, deşi Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, acţiona ziua şi noaptea pentru ascunderea prăzii. În 25 ianuarie, la procesul când se judeca arestarea hoţilor, Olga Dogaru primeşte în tribunal un îndemn clar din partea fiului: “Ar fi bine să le ard”. Nici acum DIICOT nu înţelege pericolul iminent în care se află capodoperele. Ele erau ascunse şi mutate de Olga Dogaru, nu singură, ci cu alte două femei.
La Carcaliu şi la Măcin, procurorii au făcut percheziţie. În casa Olgăi Dogaru s-au aflat la câţiva metri de tablouri, dar au ratat şansa de a le descoperi. Este aproape de neînţeles de ce Olga Dogaru nu a fost supravegheată, interceptată, măcar cu dexteritatea din cazul fraudelor de la Bacalaureat. Nici prietena lui Dogaru, nici apropiaţii infractorilor, deşi niciunii nu erau uşă de biserică, nu s-au aflat pe lista suspecţilor. Se putea evita dezastrul produs din 8 martie, când tablourile au fost aruncate în sobă. DIICOT, condus de Codruţ Olaru, nu îşi trece în palmares un eşec incomensurabil. Paguba de 18 milioane euro reprezintă valoarea de asigurare a tablourilor, evaluate însă la 200 de milioane de euro. Bugetul DIICOT din care sunt plătiţi 248 de procurori, 188 de angajaţi auxiliari şi 20 de specialişti este de 69.337.328 lei. O leafă anuală medie de circa 25.000 de euro! Pentru succesele în activitate, şeful DIICOT, Codruţ Olaru, a fost avansat adjunct al procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Fondul pentru flagrant şi informatori al DIICOT se ridică la 1.000.000 lei. În 2012 nu a fost utilizat integral. A meritat economia!
Citește pe Antena3.ro
