x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Galați: 800 de posturi create la cel mai important proiect de gestionare a deșeurilor din România

Galați: 800 de posturi create la cel mai important proiect de gestionare a deșeurilor din România

11 Oct 2020   •   18:30
Galați: 800 de posturi create la cel mai important proiect de gestionare a deșeurilor din România

800 de locuri de muncă sunt create în cadrul celui mai important proiect de gestionare a deșeurilor din România. Este vorba despre o investiție cu fonduri europene în valoare de peste 100 de milioane de euro.

Proiectul coordonat de Consiliul Județean Galați este unic în România, iar autoritățile gălățene au anunțat că, în timpul lucrărilor și după finalizarea acestora, se creează 800 de locuri de muncă.

„Se lucrează din plin la cel mai important proiect de gestionare a deșeurilor din România. Lucrările la depozitul de deșeuri de la Valea Mărului avansează în ritm alert. Deja partea de realizare a terasamentelor, una din cele mai importante etape din cadrul lucrării, este aproape finalizată. Depozitul ecologic de la Valea Mărului este realizat după cele mai noi reglementări de mediu. De asemenea, aici se vor realiza o stație de sortare și una de epurare a apelor uzate. Proiectul creează peste 400 de locuri de muncă în perioada implementării și 400 de locuri de muncă după această perioadă”, a anunțat, pe Facebook, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Investiția de la Valea Mărului este o componentă a unui proiect unic în România și în partea de est a continentului european. Investiția în valoare de 104 milioane de euro va fi gata în următorii ani și va acoperi toate necesitățile județului Galați.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Galați, Sistemul de management integrat al deşeurilor (SMID) va cuprinde numeroase puncte de lucru la Galaţi, Tecuci, Tg. Bujor şi Valea Mărului. Aproximativ trei sferturi din valoarea investiției va fi folosită pentru realizarea unei staţii ultramoderne de tratare mecano - biologică a deşeurilor, dotată cu un digestor şi cu o turbină de producere a energiei electrice.

Cu ajutorul sistemului cu tehnologie de ultimă oră, gunoiul va fi transformat în îngrășământ pentru agricultură și în energie electrică care va fi folosită pentru funcționarea stației. Cu banii europeni vor fi construite mai multe stații de compostare, de sortare și de transfer pentru deșeuri și vor fi cumpărate mașini și pubele de gunoi pentru tot județul.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: gestionare deseuri