x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Galaţi: Bombă americană de 100 kilograme, descoperită în satul Frunzeasca

Galaţi: Bombă americană de 100 kilograme, descoperită în satul Frunzeasca

02 Apr 2019   •   20:45
Galaţi: Bombă americană de 100 kilograme, descoperită în satul Frunzeasca

Pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi au intervenit, marţi, în satul Frunzeasca, comuna Munteni, unde a fost descoperită o bombă exploziv-brizantă americană, provenită din al Doilea Război Mondial, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

'A fost descoperită o bombă exploziv-brizantă americană, tip Demo de 250 lb. Bomba are 876 de centimetri fără ampenaj, 100 de kilograme greutate totală, din care 50 de kilograme reprezintă încărcătura de exploziv", a precizat Chiriţă.

Potrivit acestuia, bomba va fi distrusă miercuri pe un teren pus la dispoziţie de Primăria Munteni.

'S-a dispus delimitarea zonei unde s-a descoperit elementul de muniţie şi interzicerea accesului altor persoane. Zona va fi păzită de către jandarmi până în data de 3 aprilie, când va fi distrusă de către pirotehniştii ISU Galaţi pe un teren din apropiere pus la dispoziţie de Primăria Munteni', a spus Chiriţă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: galaţi bombă americană frunzeasca