x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator GALERIE FOTO: Cum au sărbătorit simpatizanții comunişti, 103 de ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu

GALERIE FOTO: Cum au sărbătorit simpatizanții comunişti, 103 de ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu

de Alice Petrescu    |    26 Ian 2021   •   15:40
GALERIE FOTO: Cum au sărbătorit simpatizanții comunişti, 103 de ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu
Sursa foto: Lucian Alecu

Mai mulți nostalgici ai regimului comunist au venit astăzi la mormântul lui Nicolae Ceaușescu pentru a comemora 103 ani de la ziua de naștere a fostului dictator.

În fiecare an, persoanele care au trăit în perioada comunistă și care l-au apreciat pe Nicolae Ceaușescu , merg la Cimitirul Ghencea, pentru a-i aduce un omagiu. Nici în acest an, frigul nu i-a împiedicat pe oameni să asiste la comemorare. Au adus coroane de flori, colivă, portrete, au aprins lumânări și au ținut discursuri.

Foto: Lucian Alecu

Unii dintre aceștia s-au arătat nemulțumiți de instaurarea democrației în România, susținând că în vremea comunismului aveau locuri de muncă, nu le lipsea nimic, iar nivelul de trai din țara noastră nu era cu nimic mai prejos decât în țările dezvoltate.

 

Un tânăr a adus un steag din campania electorală a lui Donald Trump lângă mormântul lui Ceaușescu, iar acest lucru i-a nemulțumit pe cei prezenți. 

Foto: Lucian Alecu

 

Fostul dictator, Nicolae Ceaușescu, ar fi împlinit astăzi vârsta de 103 de ani. Până în 1989, ziua de 26 ianuarie era o sărbătoare națională. Se pregăteau spectacole pentru sărbătoritul patriei și se recitau poezii. Programele de radio și tv erau aproape în întregime ocupate cu omagierea conducătorului, iar ziarele tipăreau ediții speciale despre realizările președintelui.

Astăzi, ziua de 26 ianuarie mai este specială doar pentru câțiva nostalgici.

×
Subiecte în articol: nicolae ceausescu comemorare