Deşi acordul dintre Rusia şi Ucraina, pentru livrarea gazului rusesc spre Europa, a fost încheiat luni, livrarea acestuia spre România ar putea să fie reluată abia miercuri.
Conform directorului Transgaz, Ioan Rusu, "importurile de gaze naturale din Rusia ar putea fi reluate cel târziu miercuri, dacă nu mai apare altceva. Nu putem şti însă la ce capacitate pentru că depinde de programul de import, care va fi convenit de către furnizorul Gazpromexport cu cei doi importatori de gaze". Acesta a subliniat că Transgaz a primit comunicarea potrivit căreia, începând cu ora 9,00, ora Moscovei, vor începe efectiv livrările de gaze la graniţa ruso-ucrainiană. "Nu avem însă o informaţie vizavi de regimul de transport şi de cantităţi. Aşteptăm şi noi o comunicare oficială din partea dispeceratului care comunică, de obicei, pe partea de sud, care va fi regimul de transport. În funcţie de acestă comunicare vom şti când se vor relua efectiv importurile", a menţionat directorul general al Transgaz, citat de Agerpres. Procesul de reluate a importurilor poate dura de la câteva ore, la zeci de ore, începând de la data confirmării deschiderii gazului. Producţia internă de gaze naturale şi cantitatea extrasă din depozite acoperă în totalitate consumul naţional, potrivit Ministerului Economiei. Potrivit ME, producţia internă de gaze naturale este de 34 milioane Nmc/zi, iar extracţia de gaze din depozite este de circa 19 milioane Nmc/zi, asigurând astfel consumul naţional de 53 milioane Nmc/zi.
România importă gaze naturale exclusiv din Rusia, prin intermediul mai multor companii precum Imex Oil, Conef, Wintershall. Importurile sunt realizate prin două puncte, respectiv Isaccea 2 şi Medieşul Aurit. Din debitul total de gaze livrat României, aproximativ 70-75 la sută era livrat prin Isaccea 2 şi restul prin Medieşul Aurit. Înainte de această criză a gazelor, România importa din Rusia aproximativ 10 milioane metri cubi de gaze naturale pe zi. Livrările de gaze naturale din Rusia au fost sistate în data de 7 ianuarie, când a fost oprită şi alimentarea prin punctul Medieşul Auriu, după ce, cu o zi înainte, Gazprom a stopat alimentarea cu gaze prin punctul Isaccea 2. Recent, Ioan Rusu declara că poate fi asigurat consumul de gaze naturale al Românei, în parametri normali pentru circa două luni, în condiţiile în care temperatura medie ar fi, în această perioadă, de minus zece grade Celsius
Citește pe Antena3.ro