x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ger la Sărbătoarea Unirii

Ger la Sărbătoarea Unirii

de Cristinel C. Popa    |    25 Ian 2010   •   00:00
Ger la Sărbătoarea Unirii
Sursa foto: Cristinel C. Popa/JURNALUL NAŢIONAL

În capitala Moldovei, ceremoniile prilejuite de împlinirea a 151 de ani de la Unirea Principatelor Române de la 1859 au avut loc ieri pe un ger năprasnic.



Ca întreaga ţară, de altfel, încă de la începutul săptămânii, Iaşiul părea un oraş încremenit în gerul de origine polară, ce amorţise parcă totul. În ciuda frigului de afară, Iaşiul trebuia să se pregătească de sărbătoare. Şi s-a pregătit. Au realizat o curăţenie de cleştar în Piaţa Unirii în ultimele zile înainte de eveniment. Au curăţat zăpada, milimetru cu milimetru, grad minus cu grad minus, până ce locul unde s-a desfăşurat ieri ceremonia a devenit cât de călduros şi primitor putea fi cu putinţă. Ca în fiecare an, nu a fost uitată nici statuia voievodului Cuza. Pe o macara specială, un bărbat rezistent la frig, înarmat cu o mătură, l-a periat îndelung pe domnitor. Să arate ca de sărbătoare. Mica Unire, cum i se mai spune. Preşedintele ţării, Traian Băsescu, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, alături de primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, şi cel al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, însoţiţi de numeroşi politicieni şi reprezentanţi ai instituţiilor publice au participat la festivităţile din Piaţa Unirii.

24 IANUARIE, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ
Inedită în acest an a fost iniţiativa oficialităţilor locale, în frunte cu primarul Gheorghe Nichita. Acesta a demarat o campanie de semnare a "Proclamaţiei de la Iaşi", prin care ieşenii cer recunoaşterea oficială a datei de 24 ianuarie ca fiind sărbătoare naţională, astfel încât Iaşiul să se bucure de atenţia şi de toate avantajele ce decurg de aici. Acest lucru a fost subliniat de el şi în timpul discursului ţinut în piaţă.

De-a lungul zilei au avut loc două concerte de muzică populară. Dimineaţă, înainte de sosirea oficialităţilor, au cântat Nicolae Furdui Iancu, Mioara Velicu şi Laura Lavric, acompaniaţi de un taraf local. Apoi, în jurul orei 10:00, oficialităţile au început discursurile. Pe durata ceremonialului, cei mai mulţi dintre invitaţii importanţi au stat cu capele dezgolite, deşi le tremurau mâinile pe foile cu discursuri.

A ÎNGHEŢAT AGHEAZMA
A urmat un ceremonial de depunere de coroane la statuia lui Cuza-Vodă din Piaţă, o slujbă religioasă completând atmosfera. Asistenţa înfrigurată a preferat să-şi păstreze "căciulili pi frunti". Agheazma a îngheţat, aşa că s-a preferat renunţarea la aghezmuirea mulţimii, a populaţiunii înfrigurate. Fapt nelipsit de la toate sărbătorile de 24 ianuarie. Apoi, cu mic cu mare, pe trei sferturi îngheţaţi, s-au pus pe horit. Au dansat Hora Unirii.

Din cauza frigului, baia de mulţime a fost mult mai scurtă, preşedintele Băsescu preferând să intre la Grand Hotel Traian să se încălzească.

A lăsat baltă asistenţa, urmând să se dezgheţe, pentru a putea ajunge ulterior la Biserica "Trei Ierarhi", la mormântul domnitorului Cuza.

"DIVANUL" DE LA FOCŞANI
Gerul a fost cumplit şi la Focşani, unde câţiva actori ai Teatrului Municipal au reconstituit, la manifestările de Ziua Unirii, o şedinţă a Divanului ad-hoc de la 1859, înlocuind, după zece ani, vechea scenetă, "Moş Ion Roată şi Unirea". Preşedintele Traian Băsescu a participat la eveniment şi le-a vorbit focşănenilor despre însemnătatea municipiului lor în contextul realizării Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859. În Vrancea au fost închise, din cauza vântului care a viscolit zăpada, patru drumuri judeţene şi drumul naţional DN 23 B. Cu toate acestea, la manifestările de ieri după-amiază au participat în Piaţa Teatrului din Focşani câteva zeci de oameni alături de autorităţile locale, prefectul judeţului Vrancea, Ion Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan şi primarul municipiului Focşani, Decebal Bacinschi.


Flori la statuia lui Cuza de la Patriarhie
Împlinirea a 151 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost marcată ieri şi la Patriarhia Română, prin oficierea unui Te Deum, prin pomenirea la slujbă a marilor personalităţi bisericeşti şi culturale care au militat pentru Unire, dar şi prin depunerea unor coroane de flori la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, aflat pe Dealul Patriarhiei. S-au  depus flori din partea preşedintelui României, Traian Băsescu, a primului-ministru, Emil Boc, a ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, din partea Ministerului Public, a Instituţiei Avocatul Poporului, a Curţii de Conturi, a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Retragere şi în Rezervă "Alexandru Ioan Cuza", a Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România, a SRI şi SIE, a Primăriei Municipiului Bucureşti, a Primăriilor Sectoarelor 2, 3, 4 şi a Prefecturii. Ceremonialul de la statuia lui Cuza a fost precedat de intonarea imnului României şi de o slujbă religioasă săvârşită de un sobor de preoţi militari. La finalul ceremoniei, cei prezenţi s-au prins în Hora Unirii. (Daniela Şontică)


×
Subiecte în articol: observator