Sursa susține că primii dintre cei până la 80 de soldați germani care vor fi găzduiți la baza militară Mihail Kogălniceanu vor ajunge în România joi.
Forțele aeriene germane au sprijinit și în trecut misiunea de poliție aeriană a NATO în România. În ultima perioadă, alianța și-a consolidat prezența de-a lungul flancului estic ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.
Decizia privind transferul avioanelor germane a fost luată și ca urmare a înmulțirii atacurilor rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.
Atacurile, la doar câteva sute de metri de granița cu România, și resturile de drone găsite în județul Tulcea, au crescut riscurile privind securitatea.
În septembrie, șeful NATO, Jens Stoltenberg, a calificat drept „destabilizatoare" loviturile rusești din apropierea graniței, chiar dacă nu există indicii că Rusia intenționa să lovească un membru NATO.
(sursa: Mediafax)